Portofoliile Pilonului III de pensii, dominate de titlurile de stat

DCBusiness Team |
Data publicării:
Pilonul III de pensii
Pilonul III de pensii

Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 5,88 miliarde de lei, la finalul lunii aprilie 2025, în creştere cu 17% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeaşi dată a anului anterior, conform unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

"Cele mai multe investiţii au fost efectuate local (95%), majoritatea fiind denominate în lei (88%).", se arată în raport.

Valoarea contribuţiilor virate în luna aprilie a fost de 74,93 milioane lei, în timp ce contribuţia medie a fost 168 lei.

Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 3,83 miliarde de lei, respectiv 64,8%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 1,46 miliarde de lei (24,9%). Obligaţiunile corporative se situau pe locul trei din acest punct de vedere, cu 213,39 milioane de lei, respectiv 3,6% din totalul activelor.

Potrivit datelor ASF, fondurile de pensii facultative aveau 884.991 de participanţi în luna aprilie 2025.

Pe Pilonul III sunt active următoarele fonduri de pensii: Aegon Esential, Azt Moderato, Azt Vivace, BCR Plus, BRD Medio, Generali Stabil, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea şi Raiffeisen Acumulare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.092
Diferența 0.0006
Zi precendentă 5.0914
USD
Azi 4.3312
Diferența -0.0047
Zi precendentă 4.3359
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0923 RON
USD flag1 USD = 4.3442 RON
GBP flag1 GBP = 5.7920 RON
CHF flag1 CHF = 5.4513 RON
AUD flag1 AUD = 2.8756 RON
DKK flag1 DKK = 0.6816 RON
CAD flag1 CAD = 3.1521 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4256 RON
SEK flag1 SEK = 0.4653 RON
XAU flag1 XAU = 602.8470 RON
Monede Crypto
1 BTC = 376923.51RON
1 ETH = 12710.39RON
1 LTC = 340.76RON
1 XRP = 8.30RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24014.69-0.48%
BET-BK4779.56-0.28%
BET-EF1303.81-0.54%
BET-FI92252.86-0.91%
BET-NG1762.54-0.45%
BET-TR56233.58-0.48%
BET-TRN54320.52-0.48%
BET-XT2075.01-0.52%
BET-XT-TR4749.85-0.52%
BET-XT-TRN4600.74-0.52%
BETAeRO930.27-0.01%
BETPlus3491.96-0.47%
RTL54034.17-0.52%

Opinii

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel