Peste 3.900 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în primele 7 luni din 2022

dosar-hartii-pensie_82642600
Informatii utile. Foto: Pexels.com
Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) vine cu cifre oficiale.

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut cu 11,14% în primele şapte luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 3.932 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 663, însă au fost în scădere cu 0,90% faţă de perioada ianuarie-iulie 2021.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor, cu 335 de insolvenţe (plus 34,54%), Cluj - 284 (minus 6,89%) şi Timiş - 185 (plus 6,32%).

Cele mai puţine insolvenţe s-au înregistrat în judeţele Gorj, respectiv 15, în scădere cu 54,55% faţă de aceeaşi perioadă din 2021, Harghita - 18 (plus 80%) şi Covasna - 18 (plus 28,57%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe a fost consemnat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.027 (minus 1,72% faţă de primele şapte luni din 2021), construcţii - 765 (plus 29,66%) şi industria prelucrătoare - 508 (plus 13,39%). 

Citeşte şi: Chirițoiu: ”Noi suntem similari cu procuratura”

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a explicat care este mecanismul aplicat de instituția pe care o conduce în cazul investigațiilor pe piață.  

”Asta e natura activității. Un reglementator se uită la viitor și spune în viitor să faci așa. Noi nu, noi suntem similari cu procuratura, trebuie să fi greșit înainte de a te sancționa. Să faci o greșeală, eu să o descopăr, să mă asigur că, într-adevăr, ma dovezi că ai încălcat legea și apoi dăm sancțiuni. Ceea ce ne duce undeva la vreo doi ani”, a spus Chirițoiu, adăugând că ”instrumentul de bază este cu mandat judecătoresc, intrat în companie și luat documente, mai ales din computere, în ultimii ani. Din computere, din telefoane. Deci, strângem date ca să descoperim un comportament ilegal pe care îl presupunem”, a explicat șeful de la Concurență, întrebat fiind de jurnalistul Val Vâlcu cum se fac investiții. Mai ales că lumea are impresia să merg, totuși, lent.  

Invitatul interviurilor DCNews a recunoscut, totodată, că, ”atunci când nu ai dovadă de comunicare între companii este mai complicat. Nu este imposibil, dar este mai complicat. Noi am avut norocul când am sancționat firmele petroliere, dacă vă aduceți aminte am dat cea mai mare amendă din istoria României, 220 milioane de euro, am câștigat-o în instanță, că am găsit comunicarea între ei, au avut ședințe în asociația petroliștilor și au decis să scoată un anumit sortiment, să nu-l mai producă. Atunci am avut perfect dovada unei comunicări directe. Altfel, este, într-adevăr, este mult mai dificil. 

Chirițoiu a precizat că nu este ”ușor să se păstreze aceste înțelegeri, pentru că, din moment ce ele sunt destul de neclare, sunt între indivizi, nici respectarea lor nu este foarte lesnicioasă. Eu nu vreau să fie așa de pesimist și să spunem că suntem cu toții victime, că nu avem încotro, companiile astea mari care sigur o să facă lucruri rele și nu o să ne prindem. Nu este așa simplu nici pentru ei să vadă lucrurile acestea rele. 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close