Pericol în subteran: Metrorex, la un pas de blocaj total din lipsă de fonduri

DCBusiness Team |
Data publicării:
Metrou București
Metrou București

Sindicaliștii Metrorex avertizează asupra colapsului iminent al companiei, în lipsa unui buget aprobat.

Uniunea Sindicatului Liber din Metrou (USLM) solicită aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 al societăţii Metrorex, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, pentru a putea achiziţiona materialele necesare unei bune funcţionări a metroului bucureştean.

"Noi, cei din metrou, nu cerem decât aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Metrorex pe anul 2025 pentru a putea achiziţiona piesele de schimb şi materialele atât de necesare bunei funcţionări a metroului. Fără BVC MTX/2025 aprobat, metroul cade într-un ritm rapid şi într-un mod posibil irecuperabil", susţin reprezentanţii USLM într-un comunicat.

Sindicaliştii afirmă că "metroul este la un pas să cadă", argumentând afirmaţia cu situaţia generată de ploaia torenţială din data de 9 iunie 2025, când Bucureştiul a fost blocat din cauza ploilor, iar o mare parte din această cantitate de apă s-a revărsat în staţiile din metrou.

"Aceasta nu este o simplă metaforă care să "placă" presei şi publicului, este adevărul gol goluţ. Am trăit cu toţii situaţia generată de ploaia torenţială de luni, 9 iunie 2025, când Bucureştiul a fost blocat de cantitatea mare de apă care a căzut din cer. Canalizarea incapabilă să preia cantitatea de apă a făcut din Bucureşti, o mică Veneţie. O mare parte din această cantitate de apă s-a revărsat în staţiile din metrou, în unele din acestea provocând adevărate cascade, care au căzut pe instalaţiile din metrou (căi de acces, spaţii tehnice, trenuri, cai de rulare, şina a 3-a, transformatoare, instalaţii de semnalizare, telecomunicaţii, iluminat, etc)", se menţionează în comunicat.

Potrivit USLM, salariaţii metroului au reuşit să îşi facă datoria "cu brio" într-o situaţie de criză, însă acest lucru nu va putea fi făcut la nesfârşit, fără un buget aprobat care să permită achiziţionarea celor necesare bunei funcţionări.

"Dumneavoastră, publicul călător nu aţi sesizat toate acestea pentru că trenurile de călători au circulat trecând prin apă şi prin foc, salariaţii metroului făcându-şi cu brio datoria într-o situaţie de criză. Dar oricât ne-am dori noi să reuşim nu vom putea face asta fără bugetare, fără buget de venit şi cheltuieli aprobat. Am ajuns în situaţia să nu putem cumpără un şurub, iar aceasta apă
a făcut pagube însemnate şi mai ales a arătat că nu mai putem continua fără finanţare şi fără un buget aprobat care să permită achiziţionarea celor necesare bunei funcţionari", au avertizat sindicaliştii.

În opinia acestora, metroul bucureştean afectează nu numai viaţa celor 630.000 de călători zilnic, ci şi a celor 4 milioane de oameni care interferează cu zona metropolitană Bucureşti-Ilfov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0851
Diferența -0.0005
Zi precendentă 5.0856
USD
Azi 4.3947
Diferența 0.0147
Zi precendentă 4.38
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0851 RON
USD flag1 USD = 4.3947 RON
GBP flag1 GBP = 5.7713 RON
CHF flag1 CHF = 5.4787 RON
AUD flag1 AUD = 2.8748 RON
DKK flag1 DKK = 0.6810 RON
CAD flag1 CAD = 3.1364 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0285 RON
NOK flag1 NOK = 0.4356 RON
SEK flag1 SEK = 0.4652 RON
XAU flag1 XAU = 566.1560 RON
Monede Crypto
1 BTC = 483274.57RON
1 ETH = 16950.27RON
1 LTC = 429.45RON
1 XRP = 11.00RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22516.790.13%
BET-BK4358.160.60%
BET-EF1232.720.15%
BET-FI80316.181.17%
BET-NG1693.930.19%
BET-TR52263.550.13%
BET-TRN50530.740.13%
BET-XT1935.320.17%
BET-XT-TR4399.610.17%
BET-XT-TRN4264.500.17%
BETAeRO952.581.82%
BETPlus3281.240.14%
RTL50509.770.13%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel