Pensii. Modificare majoră privind stagiul de cotizare. Cine sunt beneficiarii - Document

Mihai Ciobanu |
Data actualizării: | Data publicării:
Informatii utile. Foto: Pexels.com
Informatii utile. Foto: Pexels.com

A fost depus la Senat un proiect de lege privind modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi a Legii nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii.

Iată care este forma depusă la Senat, spre dezbatere, de către iniţiatori: 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.


Art. I - Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 56, alineatul (3) va avea următorul cuprins: „ (3) Stagiul complet de cotizare este de:

a) 20 de ani pentru persoanele care au desfăşurat activitate în locuri de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) Ut. a);

b) 15 ani pentru persoanele care au desfăşurat activitate din zona I de expunere la radiaţii, respectiv 17 ani pentru persoanele care au desfăşurat activitate din zona a Il-a de expunere la radiaţii în locuri de muncă, prevăzute la art 30 lit b);

c) 25 de ani pentru persoanele care au desfăşurat activitate în locuri de muncă prevăzute la art 30 alin.(l) Ut d)-i). ”

2. La articolul 56^ alineatul (2) de abrogă.

3. La articolul 57, alineatul (3) se abrogă.

 

Art. II. (1) De prevederile art.56 alin.(3) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse de prezenta lege, beneficiază, la cerere, şi persoanele ale căror drepturi de pensie au fost stabilite anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi.

(2) Drepturile de pensie recalculate conform alin.(l) se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost depusă solicitarea.

(3) în situaţia în care, după aplicarea prevederilor alin.(l) şi (2), rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel cuvenit sau aflat în plată, se păstrează cuantumul mai avantajos pentru pensionar.

(4) în situaţia persoanelor prevăzute la alin.(l), drepturile de pensie se revizuiesc cu respectarea dispoziţiilor art.107 din Legea nr.263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Art.III. în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Finanţelor va modifica Normele de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.257/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Art.IV. - Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr.852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Art. V. Legea nr.127/2019 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 9 iulie 2019, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 28, alineatul (1), după litera e) se introduc trei noi litere, literele i), g) şi h) şi vor avea următorul cuprins:

„J) activităţile din industria de armament referitoare la:fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unităţile de producţie a explozivilor, precum şi fabricarea nitrocelulozelor şi a celuloidului în aceleaşi unităţi de producţie a explozivilor;fabricarea muniţiilor şi a elementelor de muniţii, locurile de muncă în care se execută operaţii cu exploziv de iniţiere, exploziv cu caracteristică de sensibilitate mare, precum şi locurile de muncă în care se execută operaţii cu explozivi aromatici, la care angajaţii vin în contact direct cu aceştia; operaţii de distrugere a muniţiilor încărcate şi a elementelor de muniţii încărcate, a pulberilor, a explozivilor şi a produselor pirotehnice; delaborarea muniţiilor şi a elementelor pirotehnice încărcate cu substanţe explozive sau incendiar;

g) sectorul construcţii nave, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în următoarele activităţi specifice: control nedistructiv cu radiaţii ionizante, izolare cu vată minerală, galvanizare, sablare/zincare, vopsitorie, sudură, montare/demontare schele, lăcătuşerie montaj, tubulatură montaj, polizare montaj, mecanică montaj, electrică montaj;

h) activităţile de producţie, mentenanţă şi asimilate din unităţile de producţie a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând şi unităţile de extracţie a cărbunelui, pentru personalul implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice producţiei energiei electrice şi extracţiei cărbunelui. ”

2. La articolul 50, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„ (3) Stagiul complet de cotizare este de:
a) 20 de ani pentru persoanele care au desfăşurat activitate în locuri de muncă prevăzute la art. 28 alin. (1) Ut. a);

b) 15 ani pentru persoanele care au desfăşurat activitate în zona I de expunere la radiaţii, respectiv 17 ani pentru persoanele care au desfăşurat activitate în zona a Il-a de expunere la radiaţii în locuri de muncă, prevăzute la art. 28 lit b);

c) 25 de ani pentru persoanele care au desfăşurat activitate în locuri de muncă prevăzute la art 28 alin.(l) Ut c)~h). ”
3. La articolul 51, alineatul (3) se abrogă.

 

Proiectul de LEGE şi expunerea de motive pot fi citite dând click pe linkurile de mai jos: 

- Proiectul de lege

- Expunerea de motive

 

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6687
Diferența 0.0062
Zi precendentă 4.6625
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 20-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6687 RON
GBP flag1 GBP = 5.8125 RON
CHF flag1 CHF = 5.1404 RON
AUD flag1 AUD = 2.9982 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3943 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4259 RON
XAU flag1 XAU = 357.7647 RON
Monede Crypto
1 BTC = 295180.61RON
1 ETH = 14156.06RON
1 LTC = 373.82RON
1 XRP = 2.32RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16838.36 -0.26%
BET-BK 3096.27 -0.44%
BET-FI 59897.97 -0.98%
BET-NG 1205.13 -0.11%
BET-TR 34937.55 -0.26%
BET-TRN 34132.28 -0.26%
BET-XT 1434.84 -0.36%
BET-XT-TR 2943.66 -0.36%
BET-XT-TRN 2880.64 -0.36%
BETAeRO 1055.29 -0.86%
BETPlus 2488.64 -0.26%
RTL 36979.69 -0.22%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel