Patronii refuză pachetul fiscal: „Prima schimbare trebuie să fie la Guvern!”

DCBusiness Team |
Data publicării:
Sterică Fudulea
Sterică Fudulea

IMM România nu este de acord cu nicio modificare propusă prin pachetul de măsuri legislative, a declarat, vineri, prim-vicepreşedinte IMM România, Sterică Fudulea, menţionând că prima modificare ar trebui făcută cu "omul din oglindă", care este Guvernul României.

"Am transmis punctul de vedere a colegilor noştri către primul ministru şi membrii guvernului. În esenţă, un punct de vedere bazat pe analiza pe care am făcut-o în numai 24 de ore de când am primit acest pachet de măsuri legislative spre modificare. Răspunsul a fost un categoric nu, pentru că IMM România nu este de acord cu nicio modificare propusă din această ordonanţă şi nu pentru faptul că nu suntem solidari sau nu am vrea să înţelegem deficitul bugetului, ci pentru faptul că atunci când vrei să faci o schimbare şi faci o modificare şi soliciţi altora să facă modificarea, prima modificare trebuie să o faci cu omul din oglindă. Nu am văzut, din păcate, niciun pachet legislativ pentru omul din oglindă, care astăzi este Guvernul României. Am şi transmis primului ministru acest lucru. Guvernul României, prim-ministerele de resort, au astăzi peste 1.200 de agenţii în teritoriu care au servicii în suport unde se poate operaţionaliza această eficienţă a deficitului bugetar", a spus Sterică Fudulea, după ce a ieşit de la consultările de la Guvern cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social.

El a menţionat că trei sferturi dintre colegii săi nu sunt de acord cu majorarea TVA care va duce la creşteri de preţuri, diminuarea consumului şi închiderea afacerilor.

"Au mai fost puncte pe ordinea de zi referitor la viitoarele măsuri. Aici a existat un consens în care ni s-a comunicat faptul că va exista o discuţie temeinică şi vom crea grupe de lucru astfel încât să avem cele două pachete din iulie şi din august să le discutăm împreună. Am transmis de altfel primului ministru un mesaj foarte tranşant: a fost timp o lună de zile să discute şi să realizeze acest guvern, iar pentru dialogul social şi pentru consultarea cu partenerii de dialog social a fost doar o singură zi. A înţeles domnul prim-ministru şi din această cauză ne-a spus că următoarele două pachete vor fi discutate temeinic", a afirmat Sterică Fudulea.

Întrebat de jurnalişti dacă s-a reuşit impunerea de modificări, prim-vicepreşedinte IMM România a răspuns: "tot ce este pus acolo rămâne în picioare".

"Pe noi ce ne-a interesat, clar, este simplu. Orice creştere de taxe înseamnă, de altfel, creşteri de preţuri, pierdere de locuri de muncă. Ce ne-a interesat este să avem o discuţii temeinice şi un dialog social constructiv. Noi, de la IMM România, suntem pregătiţi să avem discuţia asta, pentru că asta e cel mai important lucru. Sunt alături de mine, de altfel, şi colegii mei din HORECA, din Sănătate, din Transporturi. O să transmită şi dânşii un mesaj. Am discutat şi domnul prim-ministru ne-a spus încă o dată că urmează acel pachet în care vorbim de impozitul pe proprietate şi personal l-am întrebat "la valoarea de piaţă?". Şi l-am întrebat pe domnul prim-ministru simplu: astăzi şi nu de astăzi, de 5 ani de zile, noi avem două rapoarte de evaluare pentru aceeaşi proprietate, unul pentru impozitul stabilit de primărie şi celălalt pentru garanţia noastră la bancă, la care va fi, la ce valoare va fi stabilită? A zis ca va fi o discuţie. O să stabilim o metodă corectă, astfel încât să avem o singură metodă de evaluare, iar bunul pentru care noi plătim impozit la primărie să fie echivalent ca şi valoare cu garanţia de la bancă", a explicat Sterică Fudulea.

De asemenea, jurnaliştii au întrebat cu cât se estimează că vor creşte preţurile în perioada următoare, iar reprezentantul IMM România a subliniat că majorarea va fi de 5 - 10%.

Pachetul fiscal pregătit de Guvernul României a primit aviz negativ de la Consiliul Economic şi Social (CES), care nu va afecta adoptarea lui, în condiţiile în care Guvernul îşi va asuma răspunderea. Avizul CES este unul pur consultativ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0781
Diferența 0.0056
Zi precendentă 5.0725
USD
Azi 4.3638
Diferența 0.0367
Zi precendentă 4.3271
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0781 RON
USD flag1 USD = 4.3638 RON
GBP flag1 GBP = 5.8480 RON
CHF flag1 CHF = 5.4204 RON
AUD flag1 AUD = 2.8408 RON
DKK flag1 DKK = 0.6804 RON
CAD flag1 CAD = 3.1683 RON
HUF flag1 HUF = 0.0128 RON
JPY flag1 JPY = 0.0294 RON
NOK flag1 NOK = 0.4358 RON
SEK flag1 SEK = 0.4614 RON
XAU flag1 XAU = 487.9002 RON
Monede Crypto
1 BTC = 485246.18RON
1 ETH = 18874.88RON
1 LTC = 487.13RON
1 XRP = 12.46RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20281.78-0.27%
BET-BK3926.360.03%
BET-EF1101.10-0.27%
BET-FI71866.180.40%
BET-NG1475.10-0.40%
BET-TR47064.92-0.27%
BET-TRN45505.57-0.27%
BET-XT1739.46-0.22%
BET-XT-TR3952.07-0.22%
BET-XT-TRN3830.91-0.22%
BETAeRO944.35-0.44%
BETPlus2973.63-0.27%
RTL45323.15-0.21%

Opinii

Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Adrian Negrescu: Pilonul II de pensii, un fel de ajutor de înmormântare

- Pilonul II, „bani de buzunar” sau „ajutor de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel