Numărul investitorilor la Bursa de Valori București a crescut de cinci ori din 2019

radu-hanga2_22891800
Radu Hanga / FOTO: Facebook BVB
La jumătatea acestui an, numărul conturilor deschise la Bursa de Valori Bucureşti a ajuns la aproape 270.000, faţă de doar 53.000 în 2019, a declarat vineri Radu Hanga, preşedintele Consiliului de Administraţie al BVB, în cadrul evenimentului Financing & IPO Summit 2025, dedicat antreprenorilor.

"Proiectul BVB Arena este destinat a fi anticamera companiilor care vin spre Bursă, o scenă pe care se urcă antreprenorii locali, îi ajutăm să se facă vizibili şi, în acelaşi timp, să ia contact cu ceea ce înseamnă ecosistemul Bursei de Valori Bucureşti. 20 de companii care au trecut prin proiectul BVB Arena s-au listat la Bursa de Valori Bucureşti. Compania Cris-Tim a anunţat recent că urmează să vină către Bursa de Valori Bucureşti, Christian Tour de asemenea a anunţat recent listarea şi îi aşteptăm şi pe ei la Bursă. IT Genetics, de asemenea, pentru perioada următoare.

Dacă ne uităm la Bursă în sine, ne uităm la un mecanism care funcţionează, ne uităm la un mecanism care creşte din punct de vedere lichiditate. Ne uităm la o piaţă care creşte din punct de vedere al numărului participanţilor, pentru că Bursa de Valori e o platformă de comunicare, iar valoarea oricărei platforme de comunicare este dată de anvergură, amplitudinea audienţei pe care poate să o ofere.

Ne uităm la o bursă care a avut minim 53.000 de investitori, la sfârşitul anului 2019, iar acum, ultima cifră pe care o avem la jumătatea anului, aproape 270.000 de conturi deschise - şi vedem o rată de creştere între 10.000 şi 15.000 de conturi noi deschise trimestrial", a explicat Radu Hanga.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Burse-Fonduri Mutuale Vezi toate articolele
x close