Noi dosare aprobate pentru Rabla Plus și Prima conectare, publicate pe site-ul AFM

untitled-1_29905500
AFM
Noi liste cu dosare aprobate în cadrul Programelor Rabla Plus și Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare (PNRR) au fost publicate pe site-ul AFM.

Administrația Fondului pentru Mediu a publicat noi liste cu dosare aprobate pe site-ul www.afm.ro în urma ședinței comitetului de Avizare din 24 octombrie 2024.

În cadrul “Programului Rabla Plus” a fost publicată o nouă listă care conține 24 dosare aprobate pentru 46 ecotichete în valoare de 985.500,00 lei. De asemenea, au fost publicate 9 contestații aprobate pentru 14 ecotichete în valoare de 993.500 lei.

Totodată, în cadrul “Programului Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare” finanțat din PNRR a fost publicată o nouă listă conținând 16 dosare acceptate în valoare de 97.764.418,33 lei pentru branșarea la rețeaua de alimentare cu apă și canalizare a 11.141 de gospodării.

Listele dosarelor aprobate în cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul www.afm.ro, la secțiunile aferente Programelor Rabla Plus și Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare (PNRR).

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close