Ministrul Finanțelor, despre impozitarea progresivă: Prioritatea este alta

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Reformă fiscală / Grafică: DCBusiness
Reformă fiscală / Grafică: DCBusiness

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, și-a exprimat joi punctul său de vedere referitor la declarația premierului cu privire la posibila schimbare a cotei unice sau trecerea la impozitarea progresivă. El a subliniat că această chestiune este una de perspectivă, adăugând că prioritatea este finalizarea bugetului pentru anul 2024. După aceasta etapă, într-un moment oportun, se va decide tipul de politică fiscală care urmează să fie adoptat.

"Eu cred că această problemă este o problemă de perspectivă pentru ceea ce înseamnă politica fiscală. Deocamdată, avem Legea 296 privind măsurile fiscal-bugetare pe care o avem în vigoare şi căreia aşteptăm să îi vedem impactul bugetar şi, sigur, în funcţie de acest impact, vom vedea ce tipuri de măsuri mai sunt necesare de luat în continuare. România rămâne angajată în programul de convergenţă şi în ţintele de deficit bugetar, aşa cum ne-am angajat şi cum s-a mai precizat. Cert este că în cererea de plată numărul patru avem acest jalon cu numărul 207 privind modificarea Codului fiscal şi, până la depunerea cererii de plată numărul patru, mai avem cererea de plată numărul trei şi cred că până la momentul respectiv, în funcţie de impactul Legii 296 care este în vigoare, vom vedea ce este de făcut mai departe", a explicat Boloş, după şedinţa de Guvern.

Întrebat cum ar fi mai bine pentru România - impozit progresiv sau cotă unică, ministrul a răspuns: "Cred că întâi de toate trebuie să terminăm bugetul şi simularea bugetară pentru anul 2024 şi, în funcţie de cum vor decurge lucrurile, vom stabili la momentul oportun ce tip de politică fiscală urmăm".

"Este clar că avem acest raport al Băncii Mondiale care s-a întocmit şi prin care ne-a fost recomandată o serie de măsuri pe care le cunoaştem cu toţii. Haideţi să vedem prima dată intrată în vigoare Legea 296 şi ce impact bugetar are aceasta", a completat Marcel Boloş.

El a adăugat că nu poate să se pronunţe legat de ceea ce ar însemna impozitarea progresivă pentru ţara noastră până nu se va vedea efectul măsurilor luate deja.

"În raportul Băncii Mondiale avem recomandările pe care ni le-au formulat, respectiv cele privind impozitarea progresivă, cele privind cota unică de TVA, cele care privesc unificarea cotei de CASS cu impozitul pe venit. Nu mă pronunţ asupra acestor lucruri până când nu vedem ce se întâmplă cu măsurile pe care le-am luat deja. Ar însemna un hazard şi un lucru care pentru oamenii de afaceri şi pentru mediul de afaceri, dar şi pentru populaţie, cred că nimeni acum nu îşi doreşte o schimbare a politicii fiscale. Să avem chibzuinţa şi înţelepciunea necesară să răbdăm, să vedem, să avem răbdarea necesară pentru a vedea impactul măsurilor pe care le-am luat", a explicat ministrul Finanţelor.

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat joi că nu vor fi măriri şi modificări de taxe anul viitor, "lucru convenit în coaliţie", şi a subliniat necesitatea unei reforme fiscale, care trebuie să creeze un mediu concurenţial "corect".

"Nu vor fi măriri şi modificări de taxe, lucru convenit deja în coaliţie. Cred că a fost una dintre cele mai aprinse discuţii când am luat măsurile fiscale acest procent de 1% pe cifra afaceri, care cu certitudine va fi unul pentru anul 2024. Până când nu ne vom asuma reforma fiscală, eu nu exclud niciuna dintre posibilităţi de a avea o cotă unică de 16% sau de a interveni pe impozitarea progresivă", a spus Ciolacu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.65
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.65
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 04-05-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6500 RON
GBP flag1 GBP = 5.8180 RON
CHF flag1 CHF = 5.0964 RON
AUD flag1 AUD = 3.0368 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3893 RON
HUF flag1 HUF = 0.0128 RON
JPY flag1 JPY = 0.0299 RON
NOK flag1 NOK = 0.4198 RON
SEK flag1 SEK = 0.4254 RON
XAU flag1 XAU = 344.1075 RON
Monede Crypto
1 BTC = 295265.10RON
1 ETH = 14509.35RON
1 LTC = 381.07RON
1 XRP = 2.47RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17220.62 0.94%
BET-BK 3164.24 0.85%
BET-FI 60122.56 -0.35%
BET-NG 1230.92 0.64%
BET-TR 35730.69 0.94%
BET-TRN 34907.14 0.94%
BET-XT 1464.79 0.75%
BET-XT-TR 3005.12 0.75%
BET-XT-TRN 2940.77 0.75%
BETAeRO 1054.57 0.33%
BETPlus 2542.77 0.93%
RTL 37780.44 0.89%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel