Ministerul Finanţelor a pus în transparenţă o ordonanţă de urgență privind unele măsuri fiscale. Potrivit notei de fundamentare, modificarea are în vedere întărirea disciplinei fiscale, respectiv consolidarea mecanismelor de asigurare a recupererii obligațiilor fiscale datorate de contribuabili. Astfel, se extinde sfera de aplicabilitate a prevederilor art. V, prin eliminarea referinței la deținerea controlului. De asemenea, se are în vedere și corelarea tehnică necesară în contextul dat în ceea ce privește mențiunea privind întrunirea procentului de control.
Ținând cont de modificările și completările aduse Codului fiscal prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 89/2025, este necesară efectuarea unor modificări în scopul asigurării aplicării efective și al conferirii eficacității prevederilor nou-introduse.
![]()
Astfel, se propune:
1. Completarea definițiilor referitoare la angrosistul de produse energetice cu sau fără depozitare și a atestatului de comercializare angro de produse energetice cu sau fără depozitare, în sensul că produsele energetice prevăzute la art. 435 alin. (3) din Codul fiscal pot fi achiziționate și de la un destinatar certificat.
2. Reviziuirea prevederilor privind obligația de autorizare ca importatori autorizați în sensul că această obligație să revină doar operatorilor economici care importă produsele accizabile prevăzute la art. 435 alin. (3) din Codul fiscal. Corelativ, se propune și modificarea definițiilor privind importatorul autorizat și exportatorul înregistrat.
3. Având în vedere că potrivit art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 89/2025 toți operatorii economici autorizați trebuie să obțină o nouă autorizare, se propune eliminarea criteriului de risc fiscal care vizează operatorii economici care au obţinut autorizaţii şi/sau au fost înregistraţi în domeniul comercializării produselor accizabile în ultimele 12 luni, astfel încât operatorii economici care de-a lungul anilor au avut un comportament fiscal corect să nu fie încadrați în categoria operatorilor cu risc fiscal.
Totodată, se propune ca încadrarea la risc fiscal să fie efectuată doar dacă se depun declarațiile de impunere cu o întârziere mai mare de 15 zile de la termenul legal, în vederea asigurării unui cadru procedural eficient.
Înlocuirea sintagmei „declarațiile fiscale” cu sintagma „declarațiile de impunere” are în vedere faptul că doar declarațiile de impunere produc efecte juridice directe asupra stabilirii creanței fiscale.
![]()
4. Completarea prevederilor privind notificarea operatorilor economici în cazul cărora în procesul de autorizare sau ulterior, ca urmare a unei sesizări a organelor fiscale, se constată că se încadrează în cel puțin unul dintre criteriile de risc fiscal, în sensul că notificarea de către autoritatea vamală teritorială în vederea respectării prevederilor art. 367 alin. (1^1) și (1^2) și ale art. 348 alin. (1^4) din Codul fiscal, se face pentru antrepozitele fiscale pentru producția exclusivă de vinuri realizată de către contribuabili, alții decât contribuabilii mari și mijlocii stabiliți conform reglementărilor în vigoare, micile distilerii prevăzute la art. 353 din Codul fiscal, precum și pentru micile fabrici de bere independente prevăzute la art. 349 din Codul fiscal, având în vedere că se autorizează de către autoritatea vamală teritorială competentă.
5. Introducerea unor prevederi privind comunicarea deciziei prin care autoritatea vamală teritorială competentă pentru autorizare a hotărât suspendarea, revocarea sau anularea autorizaţiei și în cazul autorizațiilor deținute de antrepozitele fiscale pentru producţia exclusivă de vinuri realizată de către contribuabili, alţii decât contribuabilii mari şi mijlocii stabiliţi conform reglementărilor în vigoare, micile distilerii prevăzute la art. 353 din Codul fiscal, precum şi micii producători independenți de bere prevăzuți la art. 349 din Codul fiscal.
6. Completarea prevederilor privind operatorii economici care nu sunt obligați să se autorizeze ca importatori autorizați, cu expeditorii înregistrați, având în vedere faptul că pot exista importuri efectuate de către operatori economici care dețin și această calitate.
7. Modificarea alin. (3) al art. 435 din Codul fiscal, în sensul stabilirii prin ordin comun al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al președintelui Autorității Vamale Române a condițiilor pentru obținerea atestatului de distribuție și comercializare angro băuturi alcoolice, tutun prelucrat și produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat, păcură și biocombustibili, având în vedere că procedura de înregistrare a operatorilor care comercializează angro produse accizabile, presupune depunerea și verificarea dosarelor de către organele vamale teritoriale, și ulterior, întocmirea referatului ce urmează a fi transmis la Comisie, iar prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nu se pot stabili atribuții în sarcina Autorității Vamale Române.
8. Se propune modificarea prevederilor privind obligația constituirii unei garanţii de 2.500.000 lei, sub forma prevăzută la art. 348 alin. (1) din Codul fiscal și deţinerea în proprietate de active corporale fixe în valoare de minimum 2.500.000 lei, în sensul că doar operatorii economici care doresc să distribuie şi să comercializeze angro produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant și biocombustibili, au această obligație, iar operatorii economici care doresc să distribuie şi să comercializeze angro gaz petrolier lichefiat și păcură au obligația constituirii unei garanție de 250.000 lei, sub forma prevăzută la art. 348 alin. (1) din Codul fiscal, având în vedere că nivelul accizelor pentru gaz petrolier lichefiat și păcură este considerabil mai mic față de cel prevăzut pentru benzine, motorine, petrol lampant, precum și destinația acestor produse (încălzire) și volumul redus al cantităților tranzacționate la nivelul unui an.
De asemenea, se propune introducerea unei excepții, în sensul că operatorii economici care distribuie şi comercializează angro mai multe tipuri de produse energetice prevăzute la art. 435 alin. (3) din Codul fiscal trebuie să constituie o singură garanție.
9.Introducerea unei dispoziții tranzitorii pentru operatorii economici care desfășoară activități economice cu produse accizabile pentru care trebuie să se autorizeze/înregistreze ca operator economic care distribuie și comercializează angro păcură sau comercializează în sistem en detail păcură, exportator înregistrat, importator autorizat de produse energetice prevăzute la art. 435 alin. (3) din Codul fiscal, ori ca distribuitor de produse energetice, în sensul că aceștia au obligația de a solicita autorizarea/înregistrarea începând cu data de 15 martie și cel târziu până la data de 15 aprilie 2026, inclusiv, în vederea asigurării continuității activităților economice
cu produse accizabile.
![]()
Alte prevederi
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2024 privind unele măsuri de implementare şi utilizare a decontului precompletat RO e-TVA şi valorificarea datelor şi informaţiilor prin implementarea unui sistem de guvernanţă specific, precum şi alte măsuri fiscale:
Se propune abrogarea prevederilor art. 5 referitoare la transmiterea Notificării de conformare RO e-TVA, având în vedere că prin punerea la dispoziția persoanelor impozabile a decontului precompletat, notificarea persoanelor impozabile cu privire la identificarea unor diferențe devine redundantă.
De asemenea, se propune abrogarea prevederilor art. 8 referitoare la selectarea persoanelor impozabile ce urmează a fi suspuse inspecției fiscale, cercetării documentară sau controlului antifraudă, întrucât aceste prevederi conduc la o dublă reglementare, selecția contribuabililor pe baza analizei de risc fiind deja prevăzută de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, la art. 121 și 136. Pentru corelare, se impune și abrogarea lit. h) de la art. 14 alin. (2).
Documentul conţinând toate prevederile poate fi consultat dând click aici.