Microsoft România are un nou General Manager

DCBusiness Team |
Data publicării:

Microsoft anunță numirea Violetei Luca în funcția de General Manager pentru operațiunile din România, începând cu luna noiembrie a acestui an.

Violeta Luca s-a alăturat Microsoft România pentru prima dată în februarie 2015, ca Head of Strategy, pentru a conduce și coordona strategia locală de transformare a companiei și a preluat ulterior responsabilitățile de Marketing & Operations Director, până în februarie 2017.

Numirea Violetei Luca la conducerea subsidiarei locale a Microsoft reflectă direcția ce a menținut una dintre cele mai longevive companii de tehnologie din lume într-o poziție de lider al industriei și pionier al transformării digitale.

Violeta Luca a avut un parcurs profesional remarcabil ca manager atât în cadrul Microsoft România cât și în companiile Whirlpool, Flanco, eMag și Metro Cash&Carry România, unde a deținut rolul de membru al Consiliului de Administrație timp de aproape doi ani.

Absolventă a Academiei de Studii Economice din București, precum și a numeroase cursuri de management, Violeta Luca, 38 de ani, are o experiență de peste 17 ani în domeniile IT și retail.

„Consider că în momentul de față tehnologia este, mai mult ca oricând, soluția care susține evoluția în toate domeniile, fie că vorbim de economie, societate sau cultură. Microsoft și-a asumat rolul de facilitator al dezvoltării iar România, cu tradiția pe care o are în domeniul IT, are toate premisele să amplifice impactul tehnologiei atât în plan local, cât și global. Îmi doresc ca împreună cu echipa și cu partenerii Microsoft să susținem, prin tehnologii accesibile, scalabile, care pot fi personalizate, parcursurile de digitalizare pentru un număr cât mai mare de organizații de pe piața românească atât în sectorul public, cât și privat.”, este prima declarație a Violetei Luca ca General Manager al Microsoft România.

Microsoft a deschis primul birou în România în 1996 și este unul dintre cei mai mari jucători de pe piața soluțiilor software și cloud globală și locală, având peste 1700 de angajați în București și Timișoara, fiind în același timp și principalul hub de suport tehnologic al regiunii.

Mâine, 6 noiembrie, Violeta Luca va vorbi în deschiderea celei de-a șasea ediții a Microsoft Business Summit, unde experți și lideri din domeniul de business vor discuta despre transformările și provocările acestui sector prin prisma influenței tehnologiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0985
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0985
USD
Azi 4.3417
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3417
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0985 RON
USD flag1 USD = 4.3417 RON
GBP flag1 GBP = 5.8335 RON
CHF flag1 CHF = 5.4743 RON
AUD flag1 AUD = 2.9009 RON
DKK flag1 DKK = 0.6826 RON
CAD flag1 CAD = 3.1677 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4315 RON
SEK flag1 SEK = 0.4716 RON
XAU flag1 XAU = 601.0836 RON
Monede Crypto
1 BTC = 383198.23RON
1 ETH = 12988.25RON
1 LTC = 344.54RON
1 XRP = 8.13RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24438.890.72%
BET-BK4831.880.68%
BET-EF1328.710.67%
BET-FI90620.36-0.31%
BET-NG1793.970.50%
BET-TR57229.920.72%
BET-TRN55282.670.72%
BET-XT2108.720.67%
BET-XT-TR4827.200.67%
BET-XT-TRN4675.630.67%
BETAeRO924.170.06%
BETPlus3551.560.70%
RTL55048.150.75%

Opinii

Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt...

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel