Majorarea indemnizaţiei pentru creşterea copiilor şi a stimulentului de inserţie. Document din şedinţa de Guvern: Poziţia Executivului faţă de proiect

Mihai Ciobanu |
Data publicării:
Mama si copil. Foto: Pexels.com
Mama si copil. Foto: Pexels.com

Guvernul României a analizat un proiect referitor la indemnizaţia pentru creşterea copiilor şi a exprimat un punct de vedere cu privire la această iniţiativă legislativă, acesta fiind inclus în şedinţa de miercuri, 10 mai 2022, a Executivului. În rândurile de mai jos citiţi detalii despre proiect, precum şi poziţia Guvernului faţă de acesta.

"PUNCT DE VEDERE

referitor la propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, inițiată de doamna deputat USR OanaSilvia Țoiu împreună cu un grup de parlamentari USR (Bp.13/2023, L 119/2023).

I. Principalele reglementări

Prin iniţiativa legislativă se propune modificarea și completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu modificările și completările ulterioare, astfel:

- creșterea cuantumului maxim al indemnizației lunare pentru creșterea copiilor de la 8.500 lei la 11.325 lei și creșterea anuală a acesteia cu rata medie anuală a inflației începând cu ianuarie 2024;

- în cazul stimulentului de inserție care, în prezent, se acordă în cuantum de 1.500 lei persoanelor care obțin venituri înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni, respectiv 1 an în cazul copilului cu dizabilități, se propune acordarea sumei de 1.707 lei persoanelor care obțin venituri înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 1 an, respectiv 2 ani;


- în cazul stimulentului de inserție care, în prezent, se acordă în cuantum de 650 lei persoanelor care obțin venituri după împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni, respectiv 1 an în cazul copilului cu dizabilități, se propune acordarea sumei de 739,7 lei persoanelor care obțin venituri după împlinirea de către copil a vârstei de 1 an, respectiv 2 ani;

- majorarea stimulentului de inserție cu rata medie anuală a inflației începând cu ianuarie 2024.

II. Observații

1. Precizăm că efectuarea de activități profesionale conduce la anularea efectuării concediului pentru creșterea copilului. De aceea, reglementarea actuală prevede doar posibilitatea de a fi realizate venituri, în această perioadă, în limita a 8 indemnizații minime/an. De asemenea, menționăm că în ipoteza adoptării inițiativei legislative se anulează și prevederile art. 16 alin. (3) lit.c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/20101 , care prevăd posibilitatea realizării unor venituri în perioada concediului.

Tot în ipoteza adoptării, prevederile art. 7 cu privire la acordarea stimulentului de inserție devin inoperabile, inițiativa propunând o altă formă de sprijin.

În plus, propunerea de suprapunere a perioadelor de concediu acordate ambilor părinți, încalcă dispozițiile Directivei (UE) 2019/1158 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor și de abrogare a Directivei 2010/18/UE a Consiliului care precizează că, în perioada concediului parental, 2 luni din acesta se acordă pe baza netransferabilă celuilalt părinte.

Această perioadă minimă de concediu nu poate fi transferată de la o persoană la alta, ea trebuie redusă din perioada totală a concediului de creștere a copilului, pentru a păstra caracterul de netransferabilitate al celor 2 luni.

2. Potrivit Expunerii de motive a inițiativei legislative, aplicarea măsurilor propuse va conduce la scăderea cheltuielilor suportate de la bugetul de stat cu 31.848 mii lei, bazat pe faptul că scade numărul de beneficiari de indemnizații pentru creșterea copilului și crește cel al beneficiarilor de stimulent cu 10.000 persoane/an.

Modul de calcul prezentat de inițiatori, în cazul impactului pentru stimulent, este defectuos, în sensul că se ia în calcul numai creșterea cuantumului beneficiului (respectiv 90 lei, de la 650 lei la 740 lei și 207 lei, de la 1500 lei la 1707 lei), nu și cuantumul existent la acest moment.

Ca urmare, creșterea de cheltuială pentru plata stimulentului majorat nu este de circa 127 milioane lei, așa cum se prezintă în Expunerea de motive, ci de 235,7 milioane lei, astfel că, per total, măsurile propuse nu determină reducerea cheltuielilor bugetului de stat, ci o creștere a acestora cu circa 77 milioane lei, conducând la afectarea deficitului bugetului general consolidat.

În acest context, menționăm că Guvernul are obligația de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele, obligațiile bugetare și riscurile fiscale, iar adoptarea inițiativei legislativ ar influența negativ ținta de deficit bugetar, stabilitatea macroeconomică și
ratingul de țară în relația cu organismele financiare internaționale.

3. Cu privire la textele inițiativei legislative, precizăm că pentru asigurarea unei succesiuni logice a ideilor şi a coerenţei reglementării, tezele referitoare la soluțiile aplicabile începând cu luna ianuarie 2024, propuse la art. 2 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010, ar fi trebuit redate în texte separate, fie ca alineate în acelaşi articol, fie chiar în articole separate, dat fiind că reglementează ipoteze
diferite față de textul aplicabil de la data intrării în vigoare a prezentei inițiative parlamentare.

De altfel, în situaţia prezentată, textul nu este coroborat cu soluţia propusă la Art. III, care stabileşte că prevederile art. 2 alin. (2) se aplică
începând cu luna următoare publicării acestei legi în Monitorul Oficial al României.

Apreciem că era necesară analizarea soluției propuse la art. 7 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 şi formularea, în
funcţie de intenţia de reglementare, având în vedere că din textul propus se deduce că pe parcursul anului 2023 cuantumul stimulentului de inserţie nu mai poate fi majorat prin hotărâre a Guvernului.

De asemenea, deşi textul se regăseşte aproximativ în aceeaşi formă şi în vigoare, apreciem că teza finală a alineatului este imprevizibilă, fiind
necesar să se stabilească criterii în funcţie de care se poate recurge la o astfel de majorare sau cel puţin o limită maximă în care această operațiune poate avea loc.

Totodată, menționăm că era necesară analizarea soluţiei propuse la Art. IV, dat fiind că potrivit art. 70 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, privind
normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, republicarea
intervine când actul normativ este modificat sau completat în mod substanțial, or în situaţia de față nu ne aflăm într-o astfel de ipoteză.

III. Punctul de vedere al Guvernului Având în vedere considerentele menționate, Guvernul nu susține adoptarea acestei inițiative legislative."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.97
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.969
USD
Azi 4.5781
Diferența -0.0004
Zi precendentă 4.5785
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 27-07-2024
EUR flag1 EUR = 4.9700 RON
USD flag1 USD = 4.5781 RON
GBP flag1 GBP = 5.8914 RON
CHF flag1 CHF = 5.1865 RON
AUD flag1 AUD = 3.0027 RON
DKK flag1 DKK = 0.6660 RON
CAD flag1 CAD = 3.3139 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0297 RON
NOK flag1 NOK = 0.4154 RON
SEK flag1 SEK = 0.4235 RON
XAU flag1 XAU = 349.3503 RON
Monede Crypto
1 BTC = 309859.36RON
1 ETH = 14859.55RON
1 LTC = 325.87RON
1 XRP = 2.73RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.86% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.80%
6 luni: 5.85%
12 luni: 5.90%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET18562.570.62%
BET-BK3451.260.29%
BET-EF1000.000.00%
BET-FI60522.910.44%
BET-NG1324.700.60%
BET-TR40567.250.64%
BET-TRN39460.390.64%
BET-XT1582.580.60%
BET-XT-TR3406.050.63%
BET-XT-TRN3319.700.63%
BETAeRO1041.04-0.45%
BETPlus2742.330.56%
RTL40817.270.65%

Opinii

Preț halucinant ca să îți pui prosopul pe plajă

200 de lei ca să stai cu prosopul pe plajă. Românul, mai tare ca francezul de la Saint Tropez

Litoralul românesc continuă să ne surprindă...

Tren deraiat / Foto: Replica Online

Călătoriile cu trenul au devenit sport extrem în România

Căile Ferate din România se mai țin în doar...

Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel