Legea pensiilor. Schimbare majoră privind deciziile de pensionare

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Casa de Pensii a rămas fără bani
Casa de Pensii a rămas fără bani

Pensiile se stabilesc prin decizie a Casei Teritoriale de Pensii sau a Casei de Pensii Sectoriale, după caz, emisă în condiţiile prevăzute de Legea pensiilor, şi se acordă de la data înregistrării cererii. 

Cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea 263/2010, se depune, începând cu data îndeplinirii acestor condiţii, la casa teritorială de pensii competentă, în a cărei rază domiciliază solicitantul. 

Pentru persoanele din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege, se depune, începând cu data îndeplinirii acestor condiţii, la casa de pensii sectorială competentă, în funcţie de ultimul loc de muncă. 

Însă de multe ori, cei care vor să iasă la pensie, după ce depun documentele de pensionare trebuie să aştepte perioade mai mari de 45 zile pentru a primi decizia de pensionare şi cuantumul pensiei ce li se cuvine, iar acest lucru se întâmplă din cauza problemelor de organizare a sistemului de acordare al pensiilor.

Astfel, la Camera Deputaților urmează să se voteze o modificare legislativă care va corecta acest neajuns. Astfel se creează cadrul legislativ pentru a da posibilitatea ca dosarul de pensionare să fie depus cu 90 zile ÎNAINTE de îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru a beneficia de acest drept, urmând ca decizia să le fie comunicată în termen de 5 zile lucrătoare de la data la care îndeplinesc condiţiile legale de pensionare. 

În expunerea de motive a inițiativei legislative se spune că astfel se vine în ajutorul celor care trebuie sp iasă la pensie și ”care nu trebuie să întindă mâna şi să cerşească pentru a primi un drept ce li se cuvine, căci sunt cazuri în care se aşteaptă şi 4-5 luni pentru a primi decizia de pensionare şi efectiv pensia. De asemenea, avem în prezent şi foarte multe cazuri în care dosarele de pensionare sunt oprite în corespondenţa caselor teritoriale de pensii din cauza neconcordanţelor ivite prin emiterea greşită a adeverinţelor de către custozii de arhivă şi a lipsei unui sistem unitar de lucru a Casei Naţionale de Pensii Publice”. 

Conform noilor modificări care se află pe masa de lucru a deputaților ”pensiile se cuvin de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare prevăzute de prezenta lege, în funcţie de categoria de pensie solicitată”. 

O altă modificare spune că: ”Pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale, după caz, emisă în condiţiile prevăzute de prezenta lege, şi se acordă de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare şi a emiterii deciziei de pensionare”. 

Și în sfârșit poate cea mai importantă modificare: ”Decizia de pensionare se emite în termen de 5 zile lucrătoare de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare ale persoanei ce a solicitat acest drept, în condiţiile prevăzute de prezenta lege, în funcţie de categoria de pensie solicitată”. 

Citește și:

Vârsta de pensionare. Perioadele care nu sunt considerate vechime în muncă

Sunt detalii pe care trebuie să le știe cei care și-au propus să iasă la pensie și trebuie să-și compleze dosarul cu actele necesare. 

Conform legislației în vigoare, concediile de odihnă, de incapacitate temporară de muncă din cauza unor accidente sau boli profesionale, precum și cele la care au dreptul părinții pentru nașterea, creșterea și îngrijirea copilului sunt luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie. Deși unele dintre acele perioade sunt necontributive, ele sunt asimilate ca stagii de cotizare.

Excepție de la regulă o constituie absențele nemotivate și concediile fără plată care, potrivit Codului muncii, se scad din vechimea în muncă. Așadar, concediile fără plată sunt cele care nu se vor lua în calcul pentru vechimea în muncă, dar nu cele de odihnă.

Stagiul de cotizare reprezintă perioada de timp pentru care s-au datorat contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii, precum și cea pentru care asigurații cu contract de asigurare socială au datorat și plătit contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii, potrivit Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. 

Trecem în revistă concediile care sunt considerate vechime în muncă, precum și indemnizațiile care se acordă pentru unele tipuri de concedii. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.973
Diferența 0.0020
Zi precendentă 4.971
USD
Azi 4.6085
Diferența 0.0193
Zi precendentă 4.5892
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 29-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9730 RON
USD flag1 USD = 4.6085 RON
GBP flag1 GBP = 5.8167 RON
CHF flag1 CHF = 5.0914 RON
AUD flag1 AUD = 2.9924 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3896 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4255 RON
SEK flag1 SEK = 0.4316 RON
XAU flag1 XAU = 327.8351 RON
Monede Crypto
1 BTC = 324196.55RON
1 ETH = 16451.24RON
1 LTC = 436.47RON
1 XRP = 2.85RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.97% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.08%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16928.98 0.59%
BET-BK 3104.20 0.52%
BET-FI 60700.98 0.95%
BET-NG 1217.08 0.61%
BET-TR 35125.60 0.59%
BET-TRN 34315.99 0.59%
BET-XT 1445.33 0.66%
BET-XT-TR 2965.22 0.66%
BET-XT-TRN 2901.75 0.66%
BETAeRO 1084.68 -0.45%
BETPlus 2497.77 0.56%
RTL 37198.07 0.62%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu explicând cum stau lucrurile / FOTO: Facebook

Plafonarea prețurilor. Adrian Negrescu: Este doar o măsură de imagine, nimic altceva

Propunere controversată pe masa Executivului:...

Adrian Negrescu

Guvernul a uitat de austeritate (document). Negrescu: Drumul spre recesiune este bătut!

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere...

Un muncitor instalează o centrală termică / Foto: Freepik

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel