Legea bugetului de stat, promulgată de Klaus Iohannis

klaus-iohannis_resize_98925200
Iohannis: Nu am de gând să refuz niciun ucrainean care caută refugiu la noi
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2022.

Legile bugetului de stat şi al asigurărilor sociale de stat pe anul viitor au fost adoptate pe 23 decembrie de plenul Parlamentului.

USR a depus vineri la Curtea Constituţională o sesizare de neconstituţionalitate a legii bugetului de stat pe 2022, însă CCR a respins sesizarea, constatând că legea este constituţională.

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins marți obiecțiile fomulate de 51 de deputați ai USR la Legea bugetului de stat pe 2022.

Potrivit unui comunicat al CCR, plenul Curții Constituționale a preschimbat, din oficiu, termenul de judecată iniţial fixat, de la data de 29 decembrie 2021 la data de 28 decembrie.

Astfel, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.6 alin.(2) din Legea bugetului de stat pe anul 2022.

De asemenea, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și „a constatat că dispozițiile art. 54 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 sunt constituționale în raport cu critica de neconstituționalitate extrinsecă formulată numai în măsura în care aplicarea lor se realizează după o eventuală modificare sau completare a Legii nr.334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale”.

Totodată, CCR a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.56 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Decizia este definitivă și se comunică Președintelui României.

Ciucă, precizări depre creşterile de taxe şi de impozite în 2022

USR a depus vineri la Curtea Constituțională sesizarea care privește legea bugetului pe 2022.

„Acest buget încalcă un principiu important din Constituție: egalitatea în fața legii. Comunități întregi din România nu au primit niciun leu de la buget și sunt pedepsite de domnii Ciolacu și Cîțu pentru că nu au votat PSD sau PNL”, a susținut atunci Dan Barna.

Conform USR, în sesizare a fost invocată încălcarea prevederilor constituționale privind:

1) Egalitatea în fața legii, prin nealocarea de resurse financiare proporționale cu necesitățile în Sectorul 1, fără aplicarea mecanismelor și algoritmului de alocare prevăzute în Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.

2) Dreptul la învățătură, prin nealocarea banilor necesari pentru transportul local și judetean al elevilor la școală, contrar Legii educației naționale nr. 1/2011.

3) Principiul legalității, prin adoptarea unui amendament lipsit de orice motivare și de care profită exclusiv partidul din care fac parte inițiatorii (PPU-SL).

4) Principiul bicameralismului, prin adoptarea în sedință reunită a unui amendament care eludează Legii nr. 334/2006 privind finanțarea partidelor politice, lege organică ce nu poate fi modificată și completată decât separat, mai întâi de către Senat (camera de reflecție) și apoi de către Camera Deputaților (camera decizională).

5) Principiul calității legii, prin caracterul neclar, imprecis și interpretabil a numeroase prevederi.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close