Este vorba despre Geo Center din Sectorul 6, Prelungirea Ghencea.
"Am terminat de demolat Geo Center, de pe Prelungirea Ghencea! Urmează acțiunea de igienizare, după care amenajarea peisagistică. Facem treabă în Sectorul 6!", a anunţat, astăzi, Primăria Sector 6.
“Nu facem altceva decât să punem în legalitate. Nu are nimeni dreptul să ocupe în interes personal spațiul public. Au fost destule, în plus am dărâmat și garajele. Numai garajele au fost câteva sute. Din aceeași logică și aceeași politică pe care am aplicat-o în general, indiferent de ce înseamnă construcție pe spațiul public.
Citeşte şi: Iepuraşul de Paşte, buget de austeritate. Cifre şoc la sondajul momentului
După cum știți, întotdeauna vin cu amenajări peisagistice. Ca să zic pe românește și drept, nu demolăm acum să îi dăm altcuiva spațiul. Și Băsescu a demolat chioșcurile. Noi considerăm că poate să vină cineva cu o investiție legală, cu autorizație de construire cu tot, pentru a desfășura pe spațiul public activități comerciale. Acolo o să trecem prin Consiliul Local un regulament și să vină să liciteze” , a declarat primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, potrivit b365.ro.