FMI: China a avut puține intervenții asupra yuanului

Matei Ion |
Data publicării:
Renminbi
Renminbi

Fondul Monetar Internaţional a dat asigurări că Banca Populară a Chinei (BPC) a avut "puţine intervenţii" asupra cursului de schimb al yuanului în raport cu alte monede străine, în ultimii ani, relatează agenţia EFE. 

Într-un raport publicat sâmbătă, privind economia Chinei în ultimul an, instituţia internaţională a dat drept exemplu că, după devalorizarea renminbi (numele oficial al yuanului), înregistrată în perioada iunie-august 2018, moneda s-a menţinut "în general stabilă" în raport cu principalele valute. 

Acest raport a fost publicat în aceeaşi săptămână în care moneda naţională a Chinei a trecut pentru prima dată, începând din 2008, de pragul psihologic de 7 unităţi/dolar. O serie de analişti au considerat cu BPC a permis în mod deliberat această cădere, ca răspuns la anunţul preşedintelui american, Donald Trump, că va impune noi taxe vamale de 10 % pentru importuri de 300 miliarde dolari din China. 

Deprecierea yuanului nu "a picat bine" SUA şi Departamentul pentru Tezaur din această ţară a denumit oficial China drept "ţară manipulatoare de valută", subiect asupra căruia Trump insista de câţiva ani. 

Aceasta presupune, conform legii americane, că Washington şi Beijing trebuie de acum să negocieze direct sau prin intermediul FMI pentru a soluţiona presupusele nereguli în ceea ce priveşte cursul de schimb al monedei chineze.

Yuanul, lăsat să cadă liber, pe fondul războiului comercial dintre SUA și China

Însă, atât autorităţile, cât şi presa oficială din China şi-au manifestat indignarea faţă de această acuzaţie, motiv pentru care pare puţin probabil ca Beijingul să accepte negocierea pe această temă. 

Şi, deşi raportul acoperă o perioadă până la 31 iulie 2019, concluziile sale sunt că rata de schimb real efectiv respectă normele de bază. 

Totuşi, documentul precizează că China va trebui să fie mai transparentă atunci când explică mişcările yuanului şi autorităţile vor trebui să permită o mai mare flexibilitate a cursului de schimb. 

În prezent, BPC stabileşte un curs de referinţă în fiecare zi (cea de vineri a fost de 7,0136 yuani/dolar) şi permite ca rata "onshore"' - cea cotată pe pieţele locale - să fluctueze cu maximum 2%. 

În schimb, cursul de referinţă pentru investiţiile internaţionale, "offshore", este stabilit pe pieţele externe precum Kong şi nu este reglementat de către BPC.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.095
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.095
USD
Azi 4.3215
Diferența 0.0257
Zi precendentă 4.2958
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0950 RON
USD flag1 USD = 4.3215 RON
GBP flag1 GBP = 5.9031 RON
CHF flag1 CHF = 5.5510 RON
AUD flag1 AUD = 3.0269 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1590 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4457 RON
SEK flag1 SEK = 0.4825 RON
XAU flag1 XAU = 683.2483 RON
Monede Crypto
1 BTC = 321745.40RON
1 ETH = 9279.21RON
1 LTC = 249.36RON
1 XRP = 6.69RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27453.651.48%
BET-BK5554.401.42%
BET-EF1476.411.37%
BET-FI103300.43-0.04%
BET-NG1994.861.09%
BET-TR64289.711.48%
BET-TRN62102.261.48%
BET-XT2376.811.39%
BET-XT-TR5440.901.39%
BET-XT-TRN5270.071.39%
BETAeRO981.76-0.09%
BETPlus3980.721.48%
RTL61731.711.39%

Opinii

Claudiu Năsui
Claudiu Năsui

Năsui: Legea capitalului social scoate din joc micii antreprenori

Legea care majorează capitalul social minim și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel