Elevii pot înființa SRL-uri de la 16 ani. Cum funcționează ”firmele de exercițiu”

adolescent_09038300
Adolescenții își vor putea deschide firme / Foto: Freepik
Senatul votează azi propunerea de lege care permite adolescenților de 16 ani să-și deschidă propriile firme.

Inițiativă legislativă pentru firme de exercițiu destinate tinerilor între 16 și 18 ani

Senatul României urmează să voteze marți o propunere legislativă care ar putea transforma modul în care adolescenții interacționează cu economia reală. Proiectul de lege prevede înființarea unui nou tip de societate cu răspundere limitată – „firma de exercițiu” (abreviată SRL-FE) – care poate fi fondată de tineri cu vârste între 16 și 18 ani, cu scopul de a dezvolta competențele antreprenoriale ale elevilor încă din perioada liceului.

Ce presupune „firma de exercițiu”

Potrivit expunerii de motive, firmele de exercițiu vor putea fi înființate doar de tineri din această categorie de vârstă, fie individual, fie în asociație, dar cu respectarea condiției ca niciun asociat să nu aibă peste 18 ani. Activitatea firmelor este limitată la maximum trei grupe CAEN, excluzând domenii precum jocurile de noroc, alcool, tutun, tranzacțiile financiare și imobiliare sau comercializarea de substanțe controlate.

Firmele vor funcționa sub regim fiscal favorabil, fiind scutite de impozitul pe profit sau pe venitul microîntreprinderilor până la atingerea unui prag de 100.000 lei cifră de afaceri anuală netă sau valoare a activelor totale. În momentul în care acest prag este depășit, firma își pierde automat statutul de SRL-FE, fiind obligată să se transforme într-o societate standard sau să se dizolve.

Restricții și garanții legale

Pentru a evita folosirea tinerilor ca „interpuși” de către adulți, legea prevede ca doar tinerii fondatori pot fi administratori. De asemenea, fiecare adolescent poate fi asociat într-o singură astfel de firmă, iar pentru înființarea societății este obligatoriu acordul scris al părinților sau al tutorelui legal. Firma se dizolvă automat la împlinirea vârstei de 18 ani de către cel mai tânăr asociat dacă nu este transformată într-o societate standard în termen de 45 de zile.

Argumentele inițiatorilor

Inițiativa are ca obiectiv stimularea antreprenoriatului timpuriu și pregătirea elevilor pentru viața economică, în contextul în care educația antreprenorială a devenit parte a curriculei liceale încă din 2005. Practic, elevii pasionați de tehnologie, e-commerce, aplicații sau gaming ar putea începe să-și testeze ideile de afaceri în condiții legale și controlate, dezvoltând totodată competențe precum managementul, marketingul sau contabilitatea.

Proiectul a fost semnat de zeci de parlamentari din mai multe grupuri politice și este susținut inclusiv de reprezentanți ai Comisiei pentru învățământ, știință și inovare.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close