Economia SUA, lăsată fără materie primă. Cum se descurcă companiile americane

Înainte ca pandemia să fi gripat lanțul de aprovizionare mondial, totul se comanda foarte simplu: dădeai un click pe internet pentru a cumpăra produsele și așteptai câteva zile sau cel mult câteva săptămâni pentru livrare.

Deficitul de materii prime precum materialele plastice, aluminiul, lemnul, dar și de produse finite, cum sunt băuturile spirtoase sau îmbrăcămintea a devenit noua realitatea a economiei globale, iar Statele Unite sunt afectate foarte serios.

Deficitul de materii prime a dus, evident, și la creșteri de prețuri, ceea ce alimentează temerile privind un val de inflație pe termen lung, spune Reuters.

Opiniile experților băncii centrale a SUA sunt împărțite: dacă o parte dintre specialiștii Fed sunt destul de convinși că presiunile asupra prețurilor vor scădea după remedierea întreruperilor lanțului de aprovizionare, foarte multe voci se îndoiesc că se va întâmpla acest lucru.

Întreruperile în lanțul de aprovizionare afectează întreaga economie, de la buldozere la producția de băuturi alcoolice.

Producătorul de utilaje Caterpillar Inc a avertizat în iulie că profiturile sale vor avea de suferit din cauza creșterii prețurilor la componentele greu accesibile. Compania a declarat că va căuta modalități netradiționale de aprovizionare pentru a face față penuriei de rășini sintetice și semiconductori.

Producătorii de whisky se confruntă și ei cu lipsa sticlelor în care să își ambaleze băuturile.

Deși unele industrii, precum cea care produce semiconductorii, se grăbesc să își întoarcă producția acasă, construind noi fabrici, există și sectoare care nu pot face acest lucru și speră la o revenire cât mai rapidă a livrărilor. Acest lucru se întâmplă în special cu produsele care nu încorporează multă tehnologie și ar fi prea scump ca să fie produse în SUA.

"Fabricile asiatice de biciclete au suferit numeroase blocaje de-a lungul timpului", spune Brent Graves, CEO-ul companiei Cane Creek Cycling Components, un alt mic producător de biciclete, care se bazează foarte mult pe furnizorii asiatici de piese. „Marii jucători din industrie preferă să-și plătească suplimentar salariații pentru a face față comenzilor, dar sunt reticenți să facă investiții în noi fabrici".

China, atac masiv asupra Bursei din Londra. În vizor, marile companii

 

 

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.1165
Diferența -0.0057
Zi precendentă 5.1222
USD
Azi 4.549
Diferența 0.0121
Zi precendentă 4.5369
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.1165 RON
USD flag1 USD = 4.5490 RON
GBP flag1 GBP = 6.0357 RON
CHF flag1 CHF = 5.4699 RON
AUD flag1 AUD = 2.9114 RON
DKK flag1 DKK = 0.6857 RON
CAD flag1 CAD = 3.2689 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0313 RON
NOK flag1 NOK = 0.4377 RON
SEK flag1 SEK = 0.4690 RON
XAU flag1 XAU = 486.4063 RON
Monede Crypto
1 BTC = 470156.53RON
1 ETH = 11063.17RON
1 LTC = 463.00RON
1 XRP = 10.90RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16483.580.97%
BET-BK3095.490.63%
BET-EF900.791.14%
BET-FI57644.590.18%
BET-NG1197.931.05%
BET-TR36349.060.97%
BET-TRN35331.160.97%
BET-XT1411.750.84%
BET-XT-TR3060.310.84%
BET-XT-TRN2980.990.84%
BETAeRO794.86-1.11%
BETPlus2427.820.88%
RTL36865.141.01%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Nu suntem loviți de tsunami, ci de greșelile făcute. Mircea Coșea: ”Am o teamă de viitor”

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit,...

Adrain Negrescu / Foto: Facebook

”Roșul” de la bursă ar putea fi primul pas. Următorul, deprecierea leului

Analistul financiar Adrian Negrescu a respins...

Profesorul Mircea Coșea / FOTO: Arhivă

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel