Dezvoltatorul unui complex cu peste 700 de castele a dat faliment

Un complex cu sute de vile cu aer de castel va fi abandonat după ce dezvoltatorul a dat faliment.

Complexul, care a fost construit în Bolu, nordul Turciei, a fost gândit după gusturile capetelor încoronate ale statelor din Golful Persic.

Compania Sarot Group a fost declarată falimentară de către un tribunal din cauza complexului Burj al Babas, care a produs o datorie de 27 de miliarde de dolari, relatează Hurriyet, citat de Bloomberg.

Proiectul incude 732 de vile în stil castel, piscine, băi turcești, centre pentru sănătate și frumusețe, centru comercial, moschee, totul construit într-o zona muntoasă foarte frumoasă.

350 dintre vile au fost achiziționate de clienți din Qatar, Bahrein, Kuweit, Emiratele Arabe Unite și Arabia Sauită, la prețuri între 370.000$ și 530.000$.

Constructorul s-a plâns că nu a reușit să adune 7,5 milioane de dolari de la clienții din care ar fi trebuit să recepționeze vilele, a declarat pentru Hurriyet un reprezentant al dezvoltatorului. Acesta fiind motivul pentru care au cerut în instanță intrarea în insolvență însă tribunalul a declarat între timp faimentul, decizie care va fi atacată.

”Proiectul este evaluat la 200 milioane de dolari”, spune președintele grupului, Mehmet Emin Yerdelen, și a mai adăugat că: ”Avem nevoie să vindem doar 100 de vile pentru a ne plăti datoria. Cred că putem trece peste acestă criză în 4-5 luni și să inaugurăm parțial proiecrul în anul 2019”.

x close