Cutremur la vârful Hidroelectrica: CEO-ul și CFO-ul, plecați pe neașteptate. Motivele demisiilor

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Borbely Karoly, CEO Hodroelectrica și-a dat demisia
Borbely Karoly, CEO Hodroelectrica și-a dat demisia

Karoly Borbely și Marian Fetița au părăsit conducerea Hidroelectrica, decizia fiind luată de comun acord pe fondul presiunilor Comisiei Europene și al riscului de pierdere a fondurilor PNRR.

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a anunțat vineri că mandatele președintelui Directoratului/CEO Karoly Borbely și ale membrului Directoratului/CFO Marian Fetița au încetat de comun acord, începând cu data de 19 septembrie 2025. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Consiliului de Supraveghere și survine în contextul obligațiilor asumate de România în cadrul Jalonului 121 din Componenta 6 - Energie a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Comisia Europeană a dispus, prin Decizia C(2025) 3490 din 28 mai 2025, suspendarea parțială a plăților către România pe această componentă, acordând un termen de șase luni pentru remedierea deficiențelor privind situația Directoratului companiei.

Presiune directă din partea Ministerului Energiei

Ministerul Energiei a transmis, pe 18 septembrie, o adresă prin care a solicitat implementarea urgentă a măsurilor necesare pentru corectarea problemelor semnalate de Comisia Europeană. Deși în comunicatul oficial Hidroelectrica precizează că nici lui Borbely, nici lui Fetița nu li s-au imputat nereguli și că legalitatea procedurii de selecție nu a fost pusă sub semnul întrebării, Consiliul de Supraveghere și cei doi membri ai Directoratului au convenit încetarea mandatelor pentru a evita pierderea fondurilor PNRR.

Citește și: Evoluţia acţiunilor Hidroelectrica, la un an de la listarea la Bursa de Valori Bucureşti

„Decizia a fost luată pentru a nu priva România de banii din PNRR”, arată compania, adăugând că feedback-urile primite de la stakeholderi confirmă profesionalismul și implicarea celor doi foști membri ai Directoratului.

Activitatea companiei, asigurată temporar de Consiliul de Supraveghere

Până la desemnarea unei noi conduceri, Consiliul de Supraveghere va prelua atribuțiile de coordonare pentru a asigura continuitatea activității și buna funcționare a companiei. Consiliul a subliniat că rămâne angajat să asigure un standard ridicat de guvernanță corporativă și să protejeze interesele acționarilor și ale companiei.

Hidroelectrica este principalul producător de energie regenerabilă din România și principal furnizor de servicii tehnologice pentru Sistemul Energetic Național.

Rezultate financiare în scădere, pe fondul secetei

Pe fondul secetei severe, compania a raportat un profit net de 1,587 miliarde lei în primul semestru al acestui an, cu 41% mai mic decât în perioada similară din 2024. Producția netă de energie electrică a fost de 6.068 GWh, în scădere cu 27% față de S1 2024.

Veniturile au totalizat 4,315 miliarde lei, cu 16% mai puțin decât anul trecut, marja operațională fiind de 41% iar marja netă de 37%.

La 30 iunie 2025, compania avea 768.836 locuri de consum în portofoliul de furnizare, cu 30% mai multe decât anul precedent, și un număr de 3.585 de angajați.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0719
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0719
USD
Azi 4.3138
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3138
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0719 RON
USD flag1 USD = 4.3138 RON
GBP flag1 GBP = 5.8251 RON
CHF flag1 CHF = 5.4257 RON
AUD flag1 AUD = 2.8497 RON
DKK flag1 DKK = 0.6795 RON
CAD flag1 CAD = 3.1232 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0292 RON
NOK flag1 NOK = 0.4354 RON
SEK flag1 SEK = 0.4590 RON
XAU flag1 XAU = 507.0444 RON
Monede Crypto
1 BTC = 497718.95RON
1 ETH = 19241.66RON
1 LTC = 491.77RON
1 XRP = 12.90RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20648.34-1.21%
BET-BK4016.64-0.64%
BET-EF1119.18-1.16%
BET-FI73763.22-0.20%
BET-NG1514.61-0.82%
BET-TR47923.02-1.20%
BET-TRN46334.48-1.20%
BET-XT1773.73-0.98%
BET-XT-TR4030.52-0.97%
BET-XT-TRN3906.90-0.97%
BETAeRO949.22-0.34%
BETPlus3024.54-1.19%
RTL46112.70-1.40%

Opinii

Ungurii vor fi întrebați ce părere au

Analiști: dezechilibrele macro și politica fiscală impredictibilă mențin incertitudinea

Încrederea analiștilor în economia României...

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Comunicate de presa

Impactul economic al Philip Morris International în Uniunea Europeană

Investiții în inovație, locuri de muncă și...

Semnarea memorandumului dintre Electrica și Romgaz

Parteneriat Electrica – Romgaz: proiect de 400 MW în energie verde și stocare

Electrica și Romgaz au semnat un Memorandum...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel