Croația poate folosi moneda Euro din 2023

eurooooo_31678600
Croația poate folosi moneda Euro din 2023
Croaţiei i se permite să folosească moneda euro din 2023, au decis vineri liderii Uniunii Europene, la summitul de la Bruxelles, transmite Reuters.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a felicitat pe Twitter Croaţia, spunând că euro este parte a "visului european".

La mai puţin de 10 ani de la aderarea la UE (în 2013), Croaţia va deveni al 20-lea membru al zonei euro.

Susţinerea "este un excelent semnal pentru Croaţia şi pentru economia ţării", a afirmat premierul croat Andrej Plenkovic, la sosirea la summitul de la Bruxelles.

Acesta a adăugat: "Croaţia este pregătită pentru zona euro", subliniind cât de bine este deja consacrată moneda unică în economia ţării.

"70% din turiştii care sosesc în Croaţia vin din ţări membre ale zonei euro, două treimi din schimburile noastre comerciale sunt cu state din zona euro", a explicat Plenkovic.

La 1 iunie, Comisia Europeană a ajuns la concluzia că Croaţia este pregătită să adopte moneda euro la 1 ianuarie 2023, îndeplinind cele patru criterii nominale de convergenţă, iar legislaţia sa este pe deplin compatibilă cu cerinţele tratatului şi cu Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale/BCE.

Citește și: UE şi Norvegia au stabilit să-şi consolideze cooperarea pentru garantarea aprovizionării cu gaze

Uniunea Europeană şi Norvegia au stabilit să-şi intensifice cooperarea pentru a garanta surse adiţionale de aprovizionare cu gaze pe termen scurt şi lung din ţara nordică, într-un context de instabilitate determinat de invazia rusă în Ucraina, a anunţat vineri Comisia Europeană, citată de agenţia EFE.

Într-o Declaraţie comună, cele două părţi au informat şi în legătură cu intenţia de derulare a unei colaborări pe termen lung în materie de energie regenerabilă offshore, hidrogen, captarea şi stocarea carbonului şi cercetare şi dezvoltare în energie.

Vicepreşedintele executiv al CE, responsabil cu Pactul Verde, Frans Timmermans, comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, şi ministrul norvegian al Petrolului şi Energiei, Terje Aasland, au stabilit joi "să consolideze şi mai mult strânsa cooperare" deja existentă între cele două părţi în acest domeniu.

x close