Critici privind Strategia Energetică a României 2025 - 2035

DCBusiness Team |
Data publicării:
Poluare / Foto: Freepik
Poluare / Foto: Freepik

România îşi bazează în continuare planurile de tranziţie energetică pe creşterea masivă a consumului de combustibili fosili, prin noile proiecte de centrale termice, reţele de distribuţie a gazului fosil, dar şi noi capacităţi de exploatare, care vor conduce la creşterea emisiilor de carbon, precum şi a dependenţei de gaze fosile, avertizează mai multe organizaţii de mediu într-o scrisoare cu recomandări transmisă Ministerului Energiei.

Conform documentului, semnat de Asociaţia 2Celsius şi organizaţiile WWF-România, Declic şi Bankwatch, Strategia Energetică a României 2025 - 2035 propune o ţintă scăzută de energie regenerabilă, de 36% până în 2030.

"Am atras atenţia că România îşi bazează în continuare planurile de tranziţie pe creşterea masivă a consumului de combustibili fosili, prin noile proiecte de centrale termice, reţele de distribuţie a gazului fosil, dar şi noi capacităţi de exploatare, în speţă Neptun Deep, care vor conduce la creşterea emisiilor de carbon, a impactului climatic, precum şi a dependenţei României de gaze fosile. Organizaţiile solicită reducerea capacităţii planificate bazată pe gaze fosile şi mai multă ambiţie în ceea ce priveşte energia din surse regenerabile, eforturi pentru scăderea consumului de gaz împreună cu investiţii în eficienţă energetică. Strategia propune o ţintă scăzută de energie regenerabilă, de 36% până în 2030", notează sursa citată.

Recomandările Comisiei Europene

În acest context, organizaţiile de mediu reamintesc de recomandările Comisiei Europene în ceea ce priveşte noua ţintă de energie regenerabilă, de cel puţin 41% până în 2030.

"România are în continuare multe oportunităţi de introducere a energiei regenerabile în sectorul încălzire-răcire, transporturi, dar şi în producţia de electricitate, dacă se va renunţa la o parte din capacitatea planificată pe gaz şi se va pune mai mult accent pe modernizarea reţelelor şi stocare", se menţionează în scrisoare.

Activiştii de mediu au cerut introducerea unui sub-obiectiv pentru accelerarea proiectelor de energie regenerabilă şi colaborarea interinstituţională. În paralel, au subliniat nevoia de a renunţa la investiţii hidroenergetice distructive, pentru care chiar strategia aminteşte că România şi-a atins şi depăşit limita de sustenabilitate.

Practic, ONG-urile susţin mai degrabă promovarea retehnologizării hidrocentralelor şi a stocării prin pompaj, în locaţii cu impact redus.

Strategii și recomndări

"Deşi strategia integrează stocarea, digitalizarea reţelelor şi implicarea consumatorilor, pentru unele dintre aceste iniţiative nu propune ţinte concrete sau măsuri legislative necesare - un exemplu simplu ar fi adoptarea contoarelor inteligente. În contextul tranziţiei energetice, este necesară o guvernanţă diferită a energiei şi desemnarea unei autorităţi competente, precum şi adoptarea unei Legi a Climei pentru a asigura integrarea schimbărilor energetice şi climatice", susţin organizaţiile de profil.

De asemenea, reprezentanţii entităţilor de mediu au solicitat clarificări şi măsuri specifice şi cu privire la domeniul de încălzire şi răcire, inclusiv privind rolul resurselor regenerabile şi ponderii gazului fosil în viitor.

Printre recomandările acestora se află: diversificarea mixului energetic cu pompe de căldură şi energie solară şi adoptarea tehnologiilor de energie regenerabilă la nivel de comunitate şi reducerea rolului biomasei solide, alături de scheme financiare pentru comunităţile vulnerabile dependente de lemnul de foc.

"Deşi se pune mai mult accent pe prosumatori, cu ţinta de 2,5 GW instalaţi în 2030, strategia energetică nu propune ţinte clare pentru crearea de comunităţi energetice şi reducerea sărăciei energetice până în 2030. De aceea, printre recomandări se numără stabilirea unor indicatori concreţi, dar şi stimulente financiare, precum programe de eficientizare energetică şi schimbarea surselor de căldură, pentru protecţia consumatorilor vulnerabili. Organizaţiile de mediu au cerut autorităţilor ca subvenţiile la energie să fie direcţionate exclusiv către consumatorii vulnerabili şi ca procesul să fie unul transparent, pentru a fi asigurat accesul echitabil la energie", apreciază semnatarii scrisorii transmise Ministerului Energiei.

Lipsa transparenței

În plus, asociaţiile au reiterat nevoia unei abordări mai transparente şi participative în procesele de reglementare, pentru a implementa cu succes strategia energetică propusă şi pentru a asigura angajamentul publicului şi al părţilor interesate.

Proiectul "Strategiei Energetice a României 2025-2035, cu perspectiva anului 2050", în variantă actualizată, poate fi consultat pe pagina de Internet a Ministerului Energiei, la secţiunea "Transparenţă şi integritate - Transparenţa decizională".

Procesul de consultare publică în ceea ce priveşte Strategia Energetică a României 2025 - 2035, cu perspectiva anului 2050 s-a derulat în perioada 14 iunie - 13 iulie 2024, iar o dezbatere cu părţile interesate s-a organizat pe data de 3 iulie la sediul Institutului Naţional de Statistică.

În perioada de consultare s-au recepţionat 48 de puncte de vedere scrise din partea actorilor interesaţi, cu sute de sugestii punctuale. Tot în acea perioadă s-a desfăşurat consultarea interinstituţională, pentru ca Ministerul Energiei să beneficieze de punctele de vedere ale celorlalte instituţii publice cu responsabilităţi în domeniu.

Ministerul de resort menţionează că următorii paşi spre adoptarea acestui document sunt: declanşarea etapei de încadrare privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe, procedura de avizare interinstituţională şi adoptarea prin Hotărâre de Guvern. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9752
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.5471
Diferența -0.0050
Zi precendentă 4.5521
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9752 RON
USD flag1 USD = 4.5471 RON
GBP flag1 GBP = 5.9437 RON
CHF flag1 CHF = 5.3043 RON
AUD flag1 AUD = 3.0630 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3028 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4240 RON
SEK flag1 SEK = 0.4378 RON
XAU flag1 XAU = 385.5996 RON
Monede Crypto
1 BTC = 285288.46RON
1 ETH = 11182.59RON
1 LTC = 293.74RON
1 XRP = 2.41RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.55%
6 luni: 5.59%
12 luni: 5.64%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17727.840.56%
BET-BK3322.290.46%
BET-EF952.040.58%
BET-FI61458.590.81%
BET-NG1247.390.21%
BET-TR39074.560.56%
BET-TRN37981.920.56%
BET-XT1525.940.53%
BET-XT-TR3306.330.53%
BET-XT-TRN3220.690.53%
BETAeRO961.90-0.44%
BETPlus2623.460.57%
RTL39317.470.52%

Opinii

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

Mircea Coșea: ”Am intrat în capcana venitului mediu”, deși ”nu mai suntem săraci”

Profesorul de economie Mircea Coșea a oferit o...

Maria Junghiatu, partener în cadrul TPA România

Decontul precompletat P300 complică procesul de raportare fiscală

Specialiștii TPA România, companie care face...

Trebuie să existe priorități / FOTO: Freepik

România pierde totul! Mircea Coșea: ”Tot ce producem dăm la alții”. De ce

Profesorul de economie Mircea Coșea s-a aflat,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel