Care sunt paşii de urmat pentru a deveni prosumator, după ce v-aţi montat panouri fotovoltaice pe casă

Mihai Ciobanu |
Data publicării:
Foto: Pexels.com
EXCLUSIV
Foto: Pexels.com

Laurențiu Neculaescu, preşedintele AFM, a explicat ce trebuie să facă românii care îşi instalează panouri fotovoltaice pentru a deveni prosumatori.

“ANRE a reglementat aceste aspecte şi a redus mult termenele în care distribuitorii de energie trebuie să răspundă solicitărilor de prosumatori din partea persoanelor fizice. Adică în niciun caz nu au la dispoziţie 60 de zile; din câte ştiu au termen până într-o săptămână de la depunerea cererii pentru a răspunde.

Cererea o face persoana fizică respectivă, către compania cu care are contract. Anterior, e nevoie de fişa tehnică a instalaţiei care vă este pusă la dispoziţiile de firmele de instalaţii (n.r. – care v-au montat panourile). Se întocmeşte un dosar şi se depune la distribuitorul de energie. El analizează dosarul şi în câteva zile trebuie să vă dea răspunsul. În momentul în care vă consideră prosumator, vă eliberează acel certificat de racordare”,  a explicat preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu.  

VIDEO: 

 

Citeşte şi: Casa Verde Fotovoltaice 2023, buget total de două miliarde de lei. Laurenţiu Neculaescu (AFM): Anul acesta ar putea beneficia 90.000 de gospodării

 

"Avem un buget record anul acesta pentru sisteme fotovoltaice – Programul Casa Verde, aşa cum este el cunoscut. Vorbim de două miliarde de lei, bani exclusiv din bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu. Aceşti bani vor fi împărţiţi în două sesiuni; în prima sesiune se vor înscrie persoanele fizice şi casele parohiale – avem alocată suma de 1,75 de miliarde pentru aceste două categorii. Va urma şi o altă sesiune în care vom finanţa insituţiile de cult, instituţiile neguvernamentale şi ONG-urile care au ca obiect de activitate serviciile sociale: cămine de bătrâni, de copii, şamd. Pentru cea de-a doua parte vom avea 250 de milioane de lei, adică 50 de milioane de euro.

Întrebat câte case ar putea beneficia de aceste sisteme fotovoltaice prin intermediul programului Casa Verde, preşedintele AFM a răspuns: ar putea beneficia aproximativ 90.000 de gospodării în acest an. Am mai avut două sesiuni în 2019 o sesiune şi în 2021 a doua, iar în total au fost peste 55.000 de gospodării care au beneficiat", a explicat, în cadrul interviului, Laurențiu Neculaescu, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9715
Diferența 0.0008
Zi precendentă 4.9707
USD
Azi 4.5614
Diferența -0.0031
Zi precendentă 4.5645
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 19-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9715 RON
USD flag1 USD = 4.5614 RON
GBP flag1 GBP = 5.8088 RON
CHF flag1 CHF = 5.1628 RON
AUD flag1 AUD = 2.9953 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.3679 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4309 RON
SEK flag1 SEK = 0.4392 RON
XAU flag1 XAU = 316.4037 RON
Monede Crypto
1 BTC = 296386.00RON
1 ETH = 15400.20RON
1 LTC = 370.25RON
1 XRP = 2.74RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.97% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.08%
6 luni: 6.10%
12 luni: 6.11%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16347.25 0.62%
BET-BK 3017.97 0.39%
BET-FI 59593.10 0.62%
BET-NG 1175.05 0.81%
BET-TR 33918.60 0.62%
BET-TRN 33136.81 0.62%
BET-XT 1399.18 0.63%
BET-XT-TR 2870.54 0.63%
BET-XT-TRN 2809.09 0.63%
BETAeRO 1087.27 -0.29%
BETPlus 2418.01 0.60%
RTL 35850.36 0.64%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel