Când ar putea fi nevoiți românii să renunțe la gaz. Daniela Dărăban (ACUE): Noi, ca țară, trebuie să avem o strategie transparentă

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Centrală de apartament / FOTO: Freepik
EXCLUSIV
Centrală de apartament / FOTO: Freepik

Daniela Dărăban, director executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE) a venit în studioul DCNews unde a abordat o temă de interes pentru toți românii, viitorul încălzirii locuințelor.

În concordanță cu noile reglementări europene, care, printre altele, încearcă înlăturarea emisiilor de gaze cu efect de seră provenite din încălzirea gospodăriilor, România va trebuie, în cele din urmă, să urmeze acest model, înlocuind gazele cu combustibili verzi.

În legătură cu acest subiect, în cadrul celei mai recente emisiuni ”Totul despre bani”, Daniela Dărăban a subliniat faptul că este necesară preîntâmpinarea unor situații complicate care, în primul rând, ar fi resimțită de către consumatori.

”Avem în momentul de față, 4,5 sau un pic mai mult, undeva la 5 milioane de consumatori casnici. Eu zic că România are nevoie de o strategie foarte asumată. În primul rând (statul) trebuie să coroboreze această opțiune a consumatorului casnic pentru încălzire, cu ceea ce știm că se va implementa din 2027 sau poate 2030. Dacă un om investește într-un sistem de încălzire, tu nu poți să îi spui (ca stat) că în zece ani s-ar putea să nu îl mai folosească sau să fie obligat să treacă pe alte opțiuni. Noi, ca țară, ar trebui să avem o strategie transparentă, asumată și corectă vis a vis de opțiunile de încălzire al consumatorului casnic pentru că aceste investiții se fac, în general, din banii oamenilor.”

Directorul executiv al ACUE spune că, așa cum ar fi corect, investițiile în infrastructura de gaze trebuie să fie acoperite complet pentru a putea trece la o altă metodă de încălzire a locuințelor, ceea ce înseamnă cel puțin trei decenii de acum înainte.

”Cred că trebuie să fim un pic mai responsabili, rețelele de distribuție ale gazelor naturale au, în continuare, o perioadă de amortizare de 30 sau 35 de ani. Asta ar însemna că ceea ce investim astăzi, până la urmă vom amortiza în 30 ani. Dacă este așa, trebuie să spunem foarte clar că noi mai investim încă atât și asigurăm clienților încă o perioadă de atâția ani opțiunea de a se încălzi cu gaze naturale. Trebuie să dăm bani europeni și operatorilor de distribuție ale gazelor naturale.”

Directorul executiv al ACUE atrage atenția descurajării investițiilor în infrastructura de gaze de către UE, marcând faptul că acest lucru înseamnă facturi mai mari pentru consumatori.

”În momentul de față, operatorii de distribuție de gaze naturale au fost tăiați de la orice surse de finanțare din bani europeni în condițiile în care pe standardele europene pe care o parte l-am implementat și altele urmează să le implementăm, noi avem niște obligații de a duce aceste rețele la standarde hidrogen ready (adaptate pentru a transporta hidrogen) pentru că trebuie să introducem gazele verzi, precum biometan sau hidrogen. Lipsa banilor europeni mărește presiunea pe tariful de distribuție al clientului, pentru că neavând fonduri nerambursabile trebuie să găsești altundeva bani pe care îi recuperezi de la client”, a mai spus Daniela Dărăban.

VIDEO:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9709
Diferența 0.0017
Zi precendentă 4.9692
USD
Azi 4.567
Diferența 0.0202
Zi precendentă 4.5468
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 22-07-2024
EUR flag1 EUR = 4.9709 RON
USD flag1 USD = 4.5670 RON
GBP flag1 GBP = 5.8970 RON
CHF flag1 CHF = 5.1374 RON
AUD flag1 AUD = 3.0560 RON
DKK flag1 DKK = 0.6663 RON
CAD flag1 CAD = 3.3295 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0290 RON
NOK flag1 NOK = 0.4199 RON
SEK flag1 SEK = 0.4279 RON
XAU flag1 XAU = 354.6908 RON
Monede Crypto
1 BTC = 310209.82RON
1 ETH = 16065.66RON
1 LTC = 337.18RON
1 XRP = 2.72RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.86% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.81%
6 luni: 5.87%
12 luni: 5.91%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET18662.07-0.47%
BET-BK3465.59-0.48%
BET-FI60983.24-0.58%
BET-NG1332.27-0.14%
BET-TR40776.67-0.47%
BET-TRN39664.75-0.47%
BET-XT1592.20-0.48%
BET-XT-TR3425.99-0.48%
BET-XT-TRN3339.21-0.48%
BETAeRO1047.87-0.69%
BETPlus2757.43-0.46%
RTL41064.51-0.47%

Opinii

Tren deraiat / Foto: Replica Online

Călătoriile cu trenul au devenit sport extrem în România

Căile Ferate din România se mai țin în doar...

Cosmin Marinescu
pexels.com

Comunicate de presa

S-a semnat / FOTO: Freepik

Conducerea AMEPIP a demisionat. Va fi o nouă echipă managerială

Conducerea Agenției pentru Monitorizarea și...

Energie. Foto: Pexels.com
Cireșe / Foto: Freepik

Ministerul Agriculturii prezintă rezultatele acţiunii de control "Cireașa și Căpșuna"

Rezultatele acțiunii de control a Autorității...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel