BVB începe săptămâna pe verde: Rulaj de peste 100 milioane lei și creșteri pe aproape toți indicii

bvb_23698400
BVB
Bursa de Valori București a debutat pozitiv săptămâna de tranzacționare, cu aprecieri pe aproape toți indicii principali și un rulaj total de peste 101,5 milioane de lei, în creștere față de sesiunea precedentă.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii prima şedinţă de tranzacţionare din această săptămână, iar rulajul total a urcat la 101,585 milioane de lei (19,944 milioane de euro), de la 88,1 milioane de lei (17,3 milioane de euro), vineri.

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 0,46%, până la 27.373,57 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la bursă, a închis, de asemenea, în urcare cu 0,45%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a "câştigat" 0,54%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a înregistrat un avans de 0,11%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a apreciat cu 0,42%, în timp ce BET-FI, indicele SIF-urilor, a închis în creştere cu 0,61%.

Pe de altă parte, indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a depreciat cu 0,34%.

Cele mai lichide titluri au fost acţiunile Hidroelectrica, cu tranzacţii de 16,188 milioane de lei, urmate de cele ale OMV Petrom - 11,579 milioane lei şi de cele ale Fondului Proprietatea - 8,719 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Transilvania Broker de Asigurare (+10,10%), Promateris (+5,80%) şi Fondul Proprietatea (+3,94%).

Cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Turbomecanica (-4,66%), Altur (- 3,94%) şi Condmag (-3,57%). 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Burse-Fonduri Mutuale Vezi toate articolele
x close