Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis marţi în scădere pe aproape toţi indicii, iar valoarea tranzacţiilor a urcat uşor la 91,73 milioane de lei (18,21 milioane de euro), de la 90,41 milioane de lei (17,93 milioane de euro), în şedinţa anterioară.
Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a depreciat cu 1,15%, până la valoarea de 18.603,99 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a închis în scădere cu 1,10%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un declin de 1,02%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a apreciat cu 0,73%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat cu 0,93%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe minus cu 1,25%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis cu o creştere de 0,09%.
Cele mai lichide titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacţii de 33,81 milioane de lei, urmate de acţiunile OMV Petrom, cu 5,47 milioane de lei, şi ale Hidroelectrica, cu peste 2,48 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Condmag (+14,29%), Compania Energopetrol (+10%) şi Grupul Industrial Electrocontact (+8,33%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Prefab (-5,84%), Şantierul Naval Orşova (-5,56%) şi Sinteza (-4,86%).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.