Britanicii, fani declarați ai automobilelor Dacia

z_factory1738_0_39612900
Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au scăzut cu 2,9% în octombrie, o îmbunătăţire faţă de septembrie, când s-a înregistrat un declin de 20,5%, transmite Reuters. 

Livrările au scăzut luna trecută cu 12,2%, la 155.599 unităţi, a anunţat luni Asociaţia Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile din Regatul Unit (SMMT). În topul celor mai bine vândute modele în octombrie se află Ford Fiesta, Volkswagen Golf, Mercedes-Benz A Class, Volkswagen Tiguan şi Ford Focus. 

În octombrie, Dacia a vândut 1.778 de vehicule pe piaţa britanică, în creştere cu 9,42% faţă de perioada similară din 2017, când a înmatriculat 1.625 de unităţi. 

Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au scăzut cu 7,2% în primele zece luni din acest an, la 2,06 milioane de unităţi. În topul celor mai bine vândute modele se află Ford Fiesta, Volkswagen Golf, Vauxhall Corsa, Nissan Qashqai şi Ford Focus. 

În perioada ianuarie-octombrie 2018, Dacia a vândut pe piaţa britanică 20.042 vehicule, în scădere cu 11,71% faţă de primele zece luni din 2017, când a înmatriculat 22.700 de unităţi. 

Marea Britanie rămâne a doua mare piaţă auto din Uniunea Europeană, în urma Germaniei, dar înaintea Franţei, Italiei şi Spaniei.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close