Brexitul i-a lasat pe fermierii britanici cu orzul în bătătură

orz_90899100
Din cauza incertitudinilor din relațiile celor două părți
Vânzările de orz pentru bere provenit din Marea Britanie către berarii şi producătorii de malţ din Uniunea Europeană, cu livrare după Brexit, s-au blocat practic din cauza incertitudinilor cu privire la viitorul relaţiilor comerciale dintre cele două părţi. Prin urmare, agricultorii din Regat nu pot profita de actualele prețuri ridicate și pierd contracte. 

"Practic au pierdut accesul pe piaţă la acest moment pentru vânzările forward, ceea ce este frustrant pentru că din punct de vedere comercial acesta este cel mai bun moment având în vedere că preţurile forward sunt ridicate", spune Jack Watts, consilier la sindicatul National Farmers Union, care îi reprezintă pe fermierii din Anglia şi Ţara Galilor.

Marea Britanie, pentru care orzul este a doua cea mai importantă cultură arabilă după grâu, urmează să iasă din Uniunea Europeană în data de 29 martie şi până acum nu a ajuns la un acord final cu privire la termenii viitoarelor relaţii comerciale. Potrivit traderilor, nu există vânzări forward de orz pentru bere cu livrare după data de 29 martie.

Citește și Berea ar putea deveni un produs de lux

"Problema este că în prezent nu poţi să faci calcule comerciale pentru că nu ştii dacă orzul pentru bere, pe care îl cumperi acum din Marea Britanie cu livrare în lunile următoare, va fi supus unor taxe vamale la intrarea în UE", a declarat un trader. Colegii lui suțin că importatorii germani au început să încheie contracte cu alţi furnizori din UE, în special Franţa, care anul trecut a avut o recoltă mare de orz. 

Actualitate Vezi toate articolele
x close