Bogdan Chiriţoiu: Nu putem avea o piaţă care să funcţioneze bine dacă infrastructurile pe care se bazează nu sunt sigure

chiritoiu_54876700
Bogdan Chirițoiu / Foto: Crișan Andreescu
O piaţă nu poate funcţiona bine dacă infrastructurile pe care se bazează nu sunt sigure, explică preşedintele Consiliului Concurenţei. 

Nu putem să avem o piaţă care să funcţioneze bine dacă infrastructurile critice pe care se bazează nu sunt sigure, a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

"Cred că facem progrese bune în zona compatibilităţii pieţei cu protecţia obiectivelor care sunt esenţiale pentru securitatea naţională. Din păcate, piaţa ne oferă aceste provocări şi am văzut efectele unor atacuri asupra unor infrastructuri critice energetice în Europa. Şi în Statele Unite au fost exemple. Acum să zicem că războiul ăsta ne-a forţat să facem un pas înapoi, dar oricum piaţa energetică are sens în Europa, iar eforturile de construire, de libertate a pieţei vor continua, dar evident că trebuie să asigurăm şi securitatea reţelelor. Nu putem să avem o piaţă care să funcţioneze bine dacă infrastructurile pe care se bazează nu sunt sigure. Asta e zona în care venim noi. Consiliul Concurenţei trebuie să militeze pentru o piaţă cât mai deschisă", a afirmat Chiriţoiu.

În viziunea acestuia, este nevoie de un compromis între eficienţa energetică şi securitatea cibernetică.

"În acelaşi timp, există nişte constrângeri ale acestei pieţe şi trebuie să fie sprijinită de nesiguranţa reţelelor. Trebuie să găsim un compromis rezonabil între eficienţă economică şi partea de securitate. Nu întotdeauna, dar în unele zone e o tensiune între liberalizare în piaţă şi securitate. Uneori se susţin, dar uneori e o anumită tensiune şi asta mă aduce la zona cyber diplomacy, de cyber security. Asta e o zonă mai nouă", a spus Bogdan Chiriţoiu.

Potrivit preşedintelui Consiliului Concurenţei, pe zona de diplomaţie "cyber" lucrurile trebuie să fie adaptate.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close