BCE sare în ajutorul unei importante bănci italiene

DCBusiness Team |
Data publicării:
Acțiunile băncii au fost suspendate de la tranzacționare
Acțiunile băncii au fost suspendate de la tranzacționare

Banca Centrală Europeană (BCE) a numit trei administratori temporari pentru a prelua conducerea băncii Carige, într-un efort fără precedent în vederea salvării creditorului regional italian, care nu a reuşit să-şi majoreze capitalul

A zecea mare bancă din Italia a anunţat că administratorii vor discuta cu reprezentanţii Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare (FITD), care i-a împrumutat creditorului anul trecut 320 de milioane de euro printr-o emisiune de obligaţiuni convertibile, pentru a îndeplini termenul limită stabilit la 31 decembrie 2018 pentru majorarea capitalului. De asemenea, administratorii vor lua măsuri pentru întărirea capitalului băncii, reducerea creditelor neperformante şi găsirea unui posibil partener pentru fuziune.

Citește și Italia: Primul declin al economiei din ultimii patru ani

Conform deciziei BCE, preşedintele Pietro Modiano şi directorul general Fabio Innocenzi vor fi administratori, alături de Raffaele Lener, un expert legal care a lucrat la Autoritatea de Reglementare a Pieţelor Financiare (Consob) şi la Banca Centrală a Italiei.

Suspendată de la tranzacționare

Miercuri, acţiunile Carige au fost suspendate de la tranzacţionare, la cererea băncii. Şi acţiunile altor bănci italiene au scăzut miercuri, după acest anunţ, iar indicele bancar italian FTIT8300 înregistra un declin de 1,5%.

Familia Malacalza deţine 27,6% din Carige după ce a investit peste 400 de milioane de euro pentru o participaţie evaluată la 20 milioane de euro la actualul preţ de pe piaţă. În 22 decembrie, familia Malacalza a decis să blocheze o nouă majorare a capitalului precizând că doreşte în primul rând claritate privind viitorul plan de afaceri al băncii şi posibilele opţiuni de fuziune.

Altă bancă salvată

Italia a mai salvat Monte dei Paschi di Siena în 2016, iar doi creditori mai mici din regiunea Veneţia au fost salvaţi de grupul bancar Intesa Sanpaolo în 2017. În ultimele luni, banca Carige a fost criticată pentru guvernanţa slabă şi nivelul scăzut al capitalului.

Citește și Pericolul care pândește Italia

În 2018, Banca Carige din Italia a fost catalogată ca "fragilă" într-un test al BCE derulat în rândul creditorilor europeni, indicele de adecvare a capitalului fiind sub nivelul de 5,5% stabilit de autorităţile de reglementare în cazul unui scenariu advers. În 2016, Carige era a 16-a mare bancă din Italia. Fostul său director Giovanni Berneschi a fost condamnat pentru fraudă şi spălare de bani în februarie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.077
Diferența 0.0006
Zi precendentă 5.0764
USD
Azi 4.4557
Diferența 0.0171
Zi precendentă 4.4386
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0770 RON
USD flag1 USD = 4.4557 RON
GBP flag1 GBP = 5.8565 RON
CHF flag1 CHF = 5.4544 RON
AUD flag1 AUD = 2.8605 RON
DKK flag1 DKK = 0.6803 RON
CAD flag1 CAD = 3.2105 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0296 RON
NOK flag1 NOK = 0.4299 RON
SEK flag1 SEK = 0.4531 RON
XAU flag1 XAU = 472.0453 RON
Monede Crypto
1 BTC = 507999.75RON
1 ETH = 15727.82RON
1 LTC = 481.93RON
1 XRP = 13.39RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20136.61-0.26%
BET-BK3832.43-0.38%
BET-EF1090.30-0.17%
BET-FI63961.370.26%
BET-NG1454.890.11%
BET-TR46718.43-0.26%
BET-TRN45171.47-0.26%
BET-XT1712.35-0.23%
BET-XT-TR3889.89-0.23%
BET-XT-TRN3770.70-0.23%
BETAeRO927.14-0.10%
BETPlus2953.11-0.24%
RTL44833.64-0.22%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel