Autovehiculele şi jucăriile, cele mai PERICULOASE produse nealimentare notificate în UE

pexels-revac-films-photography-552139_38954100
Foto: Pexels.com
Autovehiculele şi jucăriile ocupă primele locuri pe lista produselor nealimentare periculoase în anul 2021.

Comisia Europeană şi-a publicat, luni, raportul anual privind Safety Gate - sistemul de alertă rapidă al UE pentru produsele nealimentare periculoase, conform căruia autovehiculele se află pentru prima dată în fruntea listei de produse notificate, fiind urmate de jucării, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.

"Sistemul "Safety Gate" s-a dovedit încă o dată un instrument vital pentru protejarea consumatorilor de produsele periculoase. Mă bucur totodată că sistemul a fost modernizat şi consolidat în mod continuu. Este foarte important ca sistemul "Safety Gate" să fie adaptat pentru a se integra în noul mediu de consum. Astfel, putem garanta că Safety Gate poate rămâne un instrument eficient pentru piaţa unică, protejând consumatorii în toate circumstanţele", a declarat comisarul pentru justiţie şi consumatori, Didier Reynders.

Citeşte şi: În plin război în Ucraina, Rusiei şi Belarusului le arde de... patinaj

În 2021, autorităţile din ţările participante la Reţeaua pentru siguranţa consumatorilor au emis 2.142 de alerte prin intermediul sistemului. Pentru prima dată, cel mai mare număr de alerte a fost notificat la categoria "autovehicule", urmată de "jucării" şi "aparate şi echipamente electrice". În ceea ce priveşte autovehiculele, acţiunile întreprinse au vizat în principal rechemări în urma detectării unor probleme tehnice, în timp ce, în cazul jucăriilor, acestea s-au axat pe prezenţa substanţelor chimice periculoase, precum şi a bateriilor tip pastilă. În plus, cele mai frecvente probleme raportate pentru aparatele şi echipamentele electrice au fost legate de expunerea pieselor sub tensiune şi de problemele de supraîncălzire.

Având în vedere că pandemia nu s-a încheiat, acţiunile de supraveghere au inclus o serie de produse legate de COVID-19. S-au emis numeroase alerte referitoare la echipamentele de protecţie, măştile de protecţie aflându-se în centrul atenţiei. Cele mai frecvente cinci riscuri raportate au fost vătămările corporale, substanţele chimice, incendiile, asfixierea şi şocurile electrice. În total, în sistemul "Safety Gate" au circulat 4.965 de notificări subsecvente, ceea ce arată că statele membre monitorizează strâns alertele; în marea majoritate a cazurilor, după astfel de notificări statele membre iau măsuri suplimentare în propriile ţări.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close