Un număr de 120 de aligatori au fost eliberaţi în sălbăticie în provincia Anhui din estul Chinei, au declarat miercuri autorităţile forestiere locale, relatează Xinhua.
După ce scenarista Maria Sweet și-a pus internetul în cap după ce a postat un tweet în care se întreba de ce nu sunt actori de culoare în filmul Chernobyl, Russia Today precizează că un...
Olandezii de la Delft University of Technology, au dezvoltat un avion care ar putea revoluţiona zborurile comerciale. O echipă de ingineri a prezentat proiectul unei aeronave revoluţionare, în...
Jandarmeria a lansat o licitaţie pentru încheierea unui acord-cadru de furnizare produse militare, respectiv a maximum 1.600 de pistoale calibru 9x19 mm SA/DA”.
Cercetătorii au anunțat că s-au descoperit urme de amoniac pe suprafaţa planetei Pluto. Acesta fiind un indiciu pentru posibilitatea existenţei vieţii în oceanele acestei planete.
Mai mulți medici din municipiul Tulcea s-au arătat interesaţi, marţi, în timpul unei şedinţe publice, să îşi deschidă cabinete în comunele din judeţ fără servicii medicale.
Compania a obținut astfel un capital de 3 milioane lei, valoarea maximă a ofertei de obligaţiuni emise de Ascendia, în condiţiile în care pragul minim pentru închiderea cu succes a ofertei era...
Consiliul de Administraţie al Renault ar urma să decidă marţi începerea negocierilor de fuziune cu Fiat Chrysler Automobiles (FCA), o tranzacţie care ar putea duce la crearea unui gigant auto cu...
E-Distribuţie Muntenia, E-Distribuţie Dobrogea şi E-Distribuţie Banat, companiile de distribuţie a energiei electrice din România din cadrul grupului Enel, vor instala în acest an peste 171.000...
Rapper-ul Jay-Z este creditat în 2018 cu o avere care ajunge la 900 de milioane de dolari sau chiar mai mult, dar în 2019 se pare că a atins cifra de un miliard de dolari.
Potrivit datelor CBRE, volumul investiţiilor din primul trimestru (T1) al anului a fost de 117,5 milioane euro, situându-se la un nivel similar cu Ungaria, unde s-au înregistrat 123 milioane de...
Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, participă la interviul DCNews.ro de luni. Acesta face parte din campania lansată de DCNews pentru salvarea de vieți, prin conștientizarea...
Alin Șerbănescu participă la interviul DCNews.ro de luni. Acesta face parte din campania lansată de DCNews pentru salvarea de vieți, prin conștientizarea riscurilor. DCNEWS a demarat, cu...
Guvernul lui Viktor Orban va trimite patrule ale gardei civile și 1.000 de militari la frontiera cu România dar și la cea cu Serbia într-un exercițiu de amploare.
Președintele american Donald Trump va vizita Marea Britanie pentru a rezolva controversa lansată de ambasadorul american care a declarat că SUA ar trebui să i se permită să investească în...
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna aprilie 2019 au însumat 885.800, în creştere cu 4,9% faţă de cele din luna aprilie 2018.
Volumul producţiei a scăzut cu 6 puncte de la 63 în martie la 57 în aprilie, dar continuă să rămână în zona de creştere. Stocurile s-au contractat din nou ajungând la 42 de puncte,...
Coca-Cola și Pepsi sunt cei doi giganți modiali care își dispută supremația pe piața mondială a băuturilor carbogazoase. În România, Coca-Cola are un avans considerabil asupra concurenței.
Litoralul românesc va avea în acest an mai multe hoteluri cu servicii "all inclusive" comparativ cu 2018. Numărul acestora va ajunge, în această vară, la 29 având o capacitate de 13.500 de...
Deputatul Remus Borza, ex-ALDE, a fost numit joi în funcţia de consilier onorific al prim-ministrului pe probleme economice, reformă şi fiscalitate. Acesta cerea salarii mai mari pentru demnitari...
Vizita papei Francisc a reprezentat cel mai important moment în București. Papa a primit de la președintele Klaus Iohannis 17 obiecte reprezentative drept cadou.
Politicile Ministerului Sănătăţii au ca principal scop asigurarea tratamentelor necesare pacienţilor în condiţii de maximă siguranţă, cu respectarea recomandărilor Agenţiei Europene a...
Primarul orașului Voluntari, Florin Pandele, soțul Gabrielei Firea, primarul Capitalei, a anunțat faptul că intenționează să candideze la alegerile prezidențiale.