Conceptul Blue Monday a apărut prima dată în 2005 într-un comunicat de presă al companiei britanice de turism Sky Travel, în cadrul unei acţiuni de PR. O formulă a psihologului Cliff Arnall...
În primele zile ale acestui an, în Las Vegas s-a desfășurat CES 2022, una dintre cele mai importante expoziții de tehnologie din lume. Pentru prima dată în ultimii doi ani, evenimentul s-a...
Egiptul a oferit lumii numeroase descoperiri incredibile, istorice. Și continuă să surprindă cu secretele sale, ce par să nu se mai sfârșească. Recent în Sakkara, așezare antică renumită...
Forumul Economic Mondial (WEF) a fost nevoit să anuleze, pentru al doilea an consecutiv, cea mai importantă reuniune a sa anuală, Forumul de la Davos (Elveţia), dar va organiza în schimb o serie...
În 2020, patronul Amazon, Jeff Bezos, a cheltuit 165 de milioane de dolari pentru proprietatea sa din Beverly Hills. O sumă colosală, dar care pălește în comparație cu prețul reședinței The...
Oamenii de știință au avertizat că răspândirea rapidă a tulpinii "omicron" poate fi percepută ca o dovadă că nu este vorba despre ultima versiune a coronavirusului care va bulversa omenirea,...
Compania germană de căi ferate Deutsche Bahn şi-a anunţat duminică intenţia de a angaja, cel puţin, 21.000 de persoane în acest an, dintre care 5.200 de stagiari, transmite DPA.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că nu a susţinut niciodată vaccinarea obligatorie, dar că a pledat pentru necesitatea acesteia, mai ales în contextul dat de primele variante ale...
Pe continentul european, creșterea inflației este determinată, în principal, de explozia prețurilor la energie. la gaze, la combustibili și electricitate.
Recensământul populației, care se va desfășura în prima parte din 2022, le oferă cetățenilor și posibilitatea de a se autorecenza. Salariații care vor accepta să facă acest efort vor...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 5,2 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 2,22%, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o creştere cu...
Cryptomoneda românească, Aether, lansată la sfârşitul anului trecut în reţeaua Binance Smartchain, ce are o capitalizare de piaţă de 750.000 de dolari şi 5.648 de investitori, va fi lansată...
Actor și regizor, Ben Affleck își pierde tot optimismul când vine vorba despre viitorul cinematografiei ca artă adevărată. ”În curând vor fi doar 40 de filme pe an, majoritatea francize,...
Viața la bloc de multe ori este confundată de unii cetățeni cu familriaritatea excesivă sau chiar cu interferențe nejustificate și abuzive în viața intimă a vecinilor.
Grupul de investigații Conflict Intelligence Team (CIT) a descoperit pe rețelele sociale mai multe înregistrări video ce confirmă redislocarea sistemelor de rachetă Iskander din Orientul...
Scott Waring a distribuit pe site-ul său UFO Sightings Daily o fotografie cu un obiect de culoare roșiatică și maro care, potrivit lui, orbitează în jurul Pământului.
Turcia nu va mai impune persoanelor nevaccinate să facă teste PCR împotriva COVID-19 pentru a putea călători cu avionul, autobuzul sau alte mijloace de transport, sau pentru a asista la concerte,...
Petreceri au fost organizate în fiecare vineri la sediul premierului în Downing Street 10 în timpul carantinei, afirmă sâmbătă ziarul The Mirror, prelungind astfel lista acuzaţiilor care îl...
Reprezentanții celor patru semne ale zodiacului își vor putea îmbunătăți semnificativ situația financiară în februarie 2022. Cine va avea noroc în chestiuni financiare?
Administrarea, după vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2, de produse analgezice și antitermice precum paracetamolul poate afecta negativ formarea de anticorpi. Este concluzia la care au ajuns...
Când Christoph Grainger-Herr, dinamicul CEO al brandului IWC, nu s-a putut deplasa, în aprilie anul trecut, la expoziția internațională Watches and Wonders de la Shanghai, din cauza...
Au deja un Soare artificial, iar acum, cercetători chinezi construiesc o "Lună artificială" în cadrul unui centru de cercetare pentru o serie de experimente în condiţii de gravitaţie redusă,...
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10.062 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 178 mai mult decât în ziua anterioară. 952 dintre cazurile noi din 24...
S-a aflat valoarea aproximativă a inelului de logodnă cu diamant pe care actrița Megan Fox l-a primit de la rapperul american Machine Gun Kelly (pe numele real Colson Baker), scrie publicația...
Prințul Charles al Marii Britanii a decis să-i întindă o mână de prietenie fiului său cel mic, dar nu neapărat din dorința de a șterge cu buretele și a da uitării perioada de după...
Și nu este vorba doar despre cafea, ci despre cafea alături de alcool și băuturi zaharoase. Problema este că, dincolo de relele obișnuite pe care le provoacă, toate aceste produse pot conduce...
Un vulcan subacvatic din Tonga a erupt sâmbătă, producând un tsunami de 1,2 metri care a lovit câteva insule, din Pacificul de Sud, conform imaginilor apărute în social media, transmite...