Ministrul Muncii Marius Budăi a anunțat când va fi aprobată Ordonața de Urgență privind majorările salariale ale bugetarilor și a explicat și care este cauza pentru care salariile...
Probabilitatea unei recesiuni în Germania este din ce în ce mai mare, iar inflația în cea mai mare economie europeană ar putea atinge un vârf de peste 10% în această toamnă, a declarat luni...
Compania de petrol și gaze LUKOIL a cumpărat 100% din acțiunile clubului de fotbal Spartak, precum și stadionul acestuia, ”Otkritie Bank Arena”, anunță presa de la Moscova.
Șeful politicii externe a Uniunii Europene a respins o propunere a unor state membre care se învecinează cu Rusia de a împiedica cetățenii acestei națiuni să intre în blocul comunitar, în...
Râurile mici din bazinul hidrografic Trotuş sunt vizate, luni, de o avertizare Cod galben de inundaţii şi depăşiri ale Cotelor de atenţie, până la miezul nopţii, conform Institutului...
Autoritățile britanice gândesc tot felul de măsuri menite, pe de o parte, să ajute populația pe fondul crizei energetice, și, pe de alta, să evite alte scenarii nedorite.
Expertul în energie Dumitru Chisăliță vorbește despre o discuție apărută în spațiul public legată de: ”plafonarea prețurilor la gaze o fraudare a banului public de dimensiuni...
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei şi Ministerul Energiei au transmis, luni, informările privind piaţa de energie solicitate de prim-ministrul Nicolae Ciucă.
După ani de zile în care foștii directori executivi ai Credit Suisse s-au ocupat de bricolarea unei mașinării care nu funcționează cum trebuie și care a pierdut 1 miliard de dolari în primele...
Vodafone a anunţat luni vânzarea afacerii sale din Ungaria, pentru 715 miliarde de forinţi (1,8 miliarde de dolari) în numerar, într-o tranzacţie care va crea un lider local în sectorul...
Suprafaţa agricolă afectată de secetă a ajuns, luni, la 402.981 de hectare în 34 de judeţe, conform raportării centralizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Peste 5 miliarde de oameni - aproximativ 63% din populaţia planetei - ar muri de foame în cazul în care ar avea loc un război nuclear între SUA şi Rusia, conform unui nou studiu american...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 4,297 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 2,18%, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut cu 56%, în comparaţie...
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat, la un post de televiziune cu cât va crește salariul minim, subliniind că această majorare este o certitudine.
Sunt vechi de secole. Unele au fost descoperite de scafandrii, altele nu. Ele sunt scoase acum la iveală pe malurile râurilor Elba și Rin și sunt martore ale perioadelor de secetă care au marcat...
Rusia şi-a menţinut poziţia de cel mai mare furnizor de petrol al Chinei pentru a doua treia consecutiv în iulie, cumpărătorii chinezi sporind importurile la preţuri mici şi reducând...
Fondul de private equity Lone Star a anunţat că oferta sa în numerar pentru achiziţionarea Bank of Cyprus Holdings PLC a fost respinsă de Consiliul de Administraţie al băncii din Cipru,...
Consilierul guvernatorului Băncii Naționale a României, Adrian Vasilescu, a vorbit despre evoluția leului și a explicat de ce moneda noastră a înregistrat o ușoare apreciere în ultimele...