Grupul suedez Ikea, cel mai mare comerciant mondial de mobilă, a anunţat luni că a decis să nu-şi mai editeze catalogul, una dintre cele mai importante publicaţii anuale la nivel mondial,...
Salonul aeronautic de anul viitor de la Paris a fost anulat deoarece industria aerospaţială continuă să fie afectată de criza provocată de pandemia de coronavirus (COVID-19), au anunţat luni...
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis luni Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind exonerarea clienţilor băncilor de economisire şi creditare în domeniul locativ de la rambursarea unor sume...
Numărul total al beneficiarilor indemnizaţiei sociale pentru pensionari a fost de 944.924 de persoane în luna octombrie, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP),...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care prevede extinderea categoriilor de persoane ce beneficiază de reducerea cu doi ani a vârstei standard de pensionare pentru că au locuit...
Statele Unite vor începe să revină la o viață normală în aprilie, cel târziu luna mai a anului viitor, a anunțat imunologul Monsef Slaoui, fost șef al departamentului de vaccinuri al...
Majestatea Sa este prima pe o lungă listă de britanici cu profil înalt care se așteaptă să fie vaccinați împotriva Covid-19 într-o încercare de a risipi teoriile conspirației despre...
Într-un depozit obişnuit situat într-o zonă industrială de la marginea oraşului Copenhaga se află una dintre cele mai mari ferme "verticale" Europa, inaugurată săptămâna aceasta, relatează...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică de ninsori moderate cantitativ, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi polei, valabilă pentru toată...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere pe toţi indicii şedinţa de luni, iar rulajul se cifra la 5 milioane de lei (1,03 milioane de euro), după 45 de minute de la debutul...
La începutul acestui an, NASA și-a prezentat oficial planul de 22 de miliarde de lire sterline de a pune un bărbat și prima femeie pe Lună până în 2024, iar motorul navei va fi furnizat de...
Vaccinarea va deputa marți, în Marea Britanie și pe 5 ianuarie în Belgia. Totuși, întrebările persistă? Ce face, este sigur, pentru cât timp asigură imunitatea, cum ne apără, care este...
Cel puţin o persoană a murit, iar alte câteva sute au fost spitalizate în urma unei boli neidentificate din sudul statului indian Andhra Pradesh, relatează luni BBC şi India Today.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni dimineaţa, mai multe atenţionări nowcasting Cod galben şi Cod portocaliu de vânt puternic, valabile în orele următoare în 16 judeţe din...
Topul celor mai bune şcoli europene de afaceri în 2020 este dominat de cele din Franţa, care au cele mai bune programe de master şi cursuri pentru cadrele de conducere, conform clasamentului...
Preşedintele Donald Trump a anunţat pe Twitter că avocatul său personal, Rudy Giuliani, care coordonează procesul de contestare în justiţie a rezultatului scrutinului prezidenţial pierdut de...
Vânzările globale de echipamente şi servicii militare au crescut în 2019, grupurile producătoare de arme din Statele Unite dominând piaţa, în timp ce companiile din China au urcat în top,...
Un grup de excursionişti a găsit duminică un monolit metalic într-o rezervaţie naturală din provincia Frizia situată în nordul Olandei, asemănător cu cei descoperiţi în ultimele...
Mădălina Hideg, directorul științific al institutului de sondare ARGUMENT, institutul de sondare al DCMedia Group, a comentat cifrele înregistrate la ora 19.00, la alegerile parlamentare 2020.