Rușii care vor primi vaccinul anti-Covid-19 Sputnik-V vot trebui să nu bea alcool timp de două luni înainte și după vaccinare, a declarat marți șeful organului de supraveghere a siguranței...
Noul model, care urmează să fie comercializat în trei versiuni, una de car sharing, una cargo şi una pentru publicul larg, a fost prezentat în premieră în România.
Unul dintre luptătorii celei mai secrete miliții din lume, organizația Wagner, a făcut câteva dezvăluiri șocante legate de activitatea organizației și de legăturile Kremlinului cu aceasta.
Germania, Austria, Franţa şi Elveţia au anunţat marţi o colaborare mai strânsă a companiilor lor naţionale de căi ferate, în ideea de a lansa mai multe curse de noapte paneuropene, precum...
Una dintre promisiunile cu care Donald Trump ajungea președintele SUA a fost că va construi un gard impenetrabil la granița cu Mexicul. Însă recent această promisiune, care este departe de a fi...
Operatorul aerian low-cost Wizz Air anunţă o reducere cu 50% a preţurilor la biletele achiziţionate pe parcursul zilei de marţi pentru anumite călătorii care pot fi efectuate până cel târziu...
După cum știu majoritatea șoferilor, legislația nu impune schimbarea cauciucurilor de iarnă la o dată anume. Dar este obligatoriu ca atunci când vă deplasați pe un drum cu zăpadă sau...
Un cunoscut club de noapte elveţian închis ca urmare a restricţiilor impuse în urma pandemiei de COVID-19 a fost transformat în centru temporar de transfuzie sanguină, informează Reuters.
Regele George al V-lea a trebuit să ia o decizie sfâșietoare după ce 18 copii au fost uciși într-un raid aerian în timpul primului război mondial. Alegerea regelui a fost ca prințul Charles a...
Copiii din Spania şi Portugalia ar putea descoperi anul acesta că unele dintre cadourile lor de Crăciun reflectă pandemia de coronavirus, în condiţiile în care păpuşi care poartă măşti,...
Copiii din Spania şi Portugalia ar putea descoperi anul acesta că unele dintre cadourile lor de Crăciun reflectă pandemia de coronavirus, în condiţiile în care păpuşi care poartă măşti,...
Allianz-Ţiriac a subscris în primele 9 luni din 2020 prime în valoare de peste un miliard de lei, în scădere cu 2,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a anunţat marţi compania.
Moneda naţională s-a depreciat marţi în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României la 4,8735 lei, în creştere uşoară cu 0,02 de bani faţă de cotaţia precedentă,...
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.439 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care...
Economia Rusiei va înregistra anul viitor un avans de 3,8% - cel mai rapid ritm de creştere din 2012 - iar rubla se va aprecia, dacă nu sunt impuse noi sancţiuni occidentale împotriva Moscovei, a...
Printr-o hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), cursurile școlare desfășurate în regim online pot fi prelungite până în preajma Sărbătorilor de Crăciun.
Cercetătorii de la Mount Sinai Hospital, din New York, au prezentat rezultatele studiilor clinice preliminare ale primului vaccin universal din lume, conceput împotriva unei game largi de tulpini...
Turism, călătorii de afaceri, studii superioare - cetăţenii obişnuiţi să circule fără obstacole de peste 45 de ani între Regatul Unit şi Uniunea Europeană vor trebui să se adapteze de la...
Autorităţile indiene investighează dacă organocloruri utilizate ca pesticide sau în controlul ţânţarilor au provocat moartea unei persoane şi spitalizarea a peste 400 în sudul statului...