DCBusiness Actualitate Ungaria mizează pe gazul rusesc şi anul acesta

Ungaria mizează pe gazul rusesc şi anul acesta

Gaze / Foto: Freepik
Ungaria estimează că va primi până la 8 miliarde mc de gaz rusesc prin TurkStream în 2025, potrivit Reuters.

Ungaria se așteaptă să primească între 7,5 și 8 miliarde de metri cubi (mc) de gaz din Rusia prin gazoductul TurkStream în 2025, a raportat vineri agenția de presă RIA, citându-l pe ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto.

„Dacă fac calculele pe baza volumului zilnic mediu actual, de peste 20 de milioane de metri cubi, livrările prin TurkStream vor fi undeva între 7,5 și 8 miliarde de metri cubi, ceea ce înseamnă că ne apropiem de utilizarea a 100% din capacitatea acestui gazoduct”, a declarat Szijjarto, potrivit RIA. Guvernul rus a anunțat miercuri că livrările de gaze rusești către Ungaria au atins 8,6 miliarde mc în 2024.

***

Şeful diplomaţiei ungare Peter Szijjarto a transmis că s-a aflat miercuri la Moscova pentru a discuta despre "pace şi securitatea energetică", la o zi după anunţul Washingtonului privind un armistiţiu parţial în Ucraina, informează AFP.

Premierul naţionalist ungar Viktor Orban, unul dintre puţinii europeni apropiaţi de preşedinţii american Donald Trump şi rus Vladimir Putin, nu încetează să pledeze pentru o încetare a focului în Ucraina şi refuză de peste trei ani să furnizeze cel mai mic ajutor militar Kievului.

"Discuţiile de astăzi de la Moscova se concentrează pe pace, securitatea energetică şi o cooperare economică întărită", a declarat pe Facebook Peter Szijjarto, care se deplasează cu regularitate în Rusia.

În timpul dimineţii, el a discutat cu vicepremierul rus însărcinat cu energia, Aleksandr Novak, pledând pentru "continuarea cooperării energetice cu Rusia", furnizor important de gaz şi de petrol pentru Ungaria, potrivit unui comunicat al guvernului rus.

"Ungaria apreciază rezultatele acestei cooperări - livrările stabile de petrol şi de gaz care asigură securitatea energetică a ţării noastre", a declarat Szijjarto în timpul acestei întrevederi, potrivit declaraţiilor sale traduse în rusă şi citate în comunicat.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele