DCBusiness Actualitate Stiri Un om de afaceri rus cu legături la Kremlin, condamnat la 9 ani de închisoare în SUA

Un om de afaceri rus cu legături la Kremlin, condamnat la 9 ani de închisoare în SUA

Foto ilustrativ: Pexels.com
Condamnare la nouă ani de închisoare în SUA pentru un om de afaceri rus cu legături la Kremlin.

Omul de afaceri rus Vladislav Kliuşin a fost condamnat joi la nouă ani de închisoare în Statele Unite pentru participarea la o schemă de tranzacţii mobiliare cu informaţii din interior, care a implicat piraterie informatică, transmite Reuters.

Kliuşin, cunoscut pentru legăturile cu Kremlinul, deţine firma de tehnologie informatică M13 din Moscova care a colaborat cu guvernul rus.

Judecătoarea Patti Saris din Boston a pronunţat condamnarea; vinovăţia omului de afaceri fusese stabilită de un juriu încă din februarie.

Probele din dosar arată că din 2018 până în 2020 hackerii ruşi au vizualizat şi descărcat rapoarte încă nepublice despre veniturile a sute de companii, inclusiv Tesla şi Microsoft. Kliuşin şi alţii au utilizat aceste informaţii pentru tranzacţii la bursă.

Amploarea operaţiunilor ilegale a fost estimată la 93 de milioane de dolari. "Profiturile uriaşe ale acuzatului de faţă au venit din buzunarele altor investitori", a susţinut în şedinţa de judecată procurorul Seth Kosto, apreciind că "asta lezează în mod real pieţele americane".

Procuratura ceruse o condamnare la 14 ani de închisoare. Judecătoarea nu a fost de acord, dar a considerat că se impune o sentinţă dură pentru infracţiunile internaţionale care "au produs daune semnificative pieţelor de capital din SUA".

Kliuşin, în vârstă de 42 de ani, este unul din cei mai cunoscuţi ruşi aflaţi în detenţie în Statele Unite. Dosarul său a fost deschis înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, iar legăturile lui cu Kremlinul au preocupat de multă vreme autorităţile americane.

Întrebat dacă clientul său ar fi un candidat bun pentru un schimb de prizonieri între SUA şi Rusia, avocatul lui Kliuşin a declarat presei că este posibil, dar nu are informaţii despre eventuale discuţii pe acest subiect.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.