DCBusiness Actualitate Timișoara va avea tramvaie noi, electrice dar și cu baterii. Cât valorează

Timișoara va avea tramvaie noi, electrice dar și cu baterii. Cât valorează

Așa arată tramvaiele care ar putea circula în orașele României
Timișoara se va dota cu mai multe tramvaie noi, electrice și pe baterii, valoarea contractului fiind de 33 de milioane de euro.

Compania care le va livra este Bozankaya Otomotiv IHR.

Valoarea contractului este de peste 33 de milioane de euro fără TVA, aceasta însemnând peste 2 milioane de euro/bucată, fara TVA.

Banii pentru cumpărarea tramvaielor noi vor fi asiguraţi în cea mai mare parte prin fonduri europene.

Semnarea contractului cu compania turcă, pentru cumpărarea tramvaielor este prevazută pentru săptămâna viitoare. Iar garniturile ar urma să ajungă la Timişoara începând de anul viitor, în mai multe tranşe. În total este vorba despre minim 16 tramvaie şi cel mult 40 de garnitruri.

Noile tramvaie vor fi articulate, vor putea circula atât electric, cât şi pe baterii care conferă o autonomie de 64 de kilometri.

Actualitate Vezi toate articolele