DCBusiness Companii Scandal la Tarom. Fostul șef îi dă replica ministrului Cuc

Scandal la Tarom. Fostul șef îi dă replica ministrului Cuc

Cuc acuză un complot pentru falimentarea TAROM
Fostul șef al Tarom, Werner Wolff, spune că pierderile companiei nu sunt cauzate de managementul lui, care a dus la o creștere a cotei de piață dde trei ori mai mare decât creșterea pieței în sine.

„TAROM a transportat în 2018 cca. 2,9 milioane de pasageri. Cei mai mulţi pasageri din ultimul deceniu. Creşterea se datorează unui cumul de factori, dar reţineţi vă rog că această companie a noastră, a tuturor românilor, a obţinut cea mai mare creştere a cotei de piaţă din transportul aerian din România.    Piaţa a crescut cu 7%, în timp ce TAROM cu peste 21%. Aceste cifre fac parte dintr-o analiză profesionistă şi obiectivă făcută de PricewaterhouseCoopers. Aceeaşi analiză relevă soluţia de închidere a rutelor neperformante. Această soluţie a fost deja implementată în mandatul meu pentru rute precum Sibiu -Stuttgart, Timişoara-Stuttgart, Timişoara-Chişinău sau Sibiu-Munich”, a declarat Werner Wolff. Acesta spune că a diminuat pierderile cu 40 de milioane de lei, deși, totuși, estimase că va fi pe profit.

Wolf, considerat a fi omul lui Klaus Iohannis pentru că a condus Automobile Bavaria, companie patronată de un apropiat al președintelui a expus motivele pierderilor.

”Structura cheltuielilor TAROM în mandatul meu este clară. Nu Wolff a mâncat banii TAROM,  ci cheltuielile pentru reparaţii motoare, componente rotabile şi controalele la aeronavele TAROM. În 2018 a venit rândul unor reparaţii şi controale capitale, care ne-au costat 201 milioane de lei. O altă cheltuială inevitabilă reprezintă ratele pentru aeronavele achiziţionate în 2017. Aici vorbim despre 9 milioane de dolari (750.000 de dolari/lună) pentru cele două Boeinguri 737 800 NG. Remuneraţia directorului general a fost la jumătate faţă de cea a managementului privat din perioada 2012-2016, în timp ce remuneraţia netă a directorului general adjunct a fost mult mai mică decât cea din 2016, pentru aceleaşi atribuţii.  Începutul anului 2019 în TAROM arată o creştere de 25% a cifrei de afaceri pe ianuarie. Şi un plus de pasageri transportaţi de 17% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2018. Asta chiar în condiţiile în care trei aeronave sunt oprite de la zbor pentru lucrări de reparaţii timp de mai multe luni de zile. Aici găsim cu siguranţă o explicaţie reală pentru factorul de încărcare redus  ”, a spus Werner Wolf.

Citește și:TAROM va zbura mai rar. Multe curse anulate! Află motivul