DCBusiness Actualitate Stiri Rusia ”armează” gazele. Șantaj economic în războiul din Ucraina

Rusia ”armează” gazele. Șantaj economic în războiul din Ucraina

Rusia amenință că închide robinetul / Foto: Arhivă
Rusia a ajuns acolo unde probabi și-a dorit tot timpul: să folosească gazele ca mijloc de șantaj la adresa Europei.

Rusia a ameninţat în mod direct că va opri livrările de gaz spre Europa prin conducta Nord Stream 1 pentru prima dată de la invazia din Ucraina, conform unor comentarii făcute de vicepremierul rus Alexander Novak la televiziunea de stat, relatează DPA.

"Avem dreptul deplin (...) să impunem un embargou asupra tranzitului de gaz prin conducta Nord Stream 1, care în prezent operează la capacitatea maximă", a spus Novak luni, precizând că o astfel de măsură ar fi similară cu decizia Germaniei de a opri aprobarea proiectului Nord Stream 2.

El a dat asigurări că Rusia nu face încă acest pas, dar a adăugat că Moscova se simte împinsă în această direcţie de politicienii europeni şi de acuzaţiile lor.

Citește și: Germania nu renunță la petrolul, gazele și cărbunele din Rusia

Potrivit Reuters, Novak a atras atenţia de asemenea că preţul la petrol ar putea creşte de peste două ori, până la 300 de dolari barilul, dacă SUA şi aliaţii lor ar interzice importurile de petrol rusesc, o sursă crucială de venit, după ce Rusia a fost practic scoasă de pe pieţele financiare occidentale.

Nord Stream 1 asigură aproximativ 60 de miliarde de metri cubi de gaz pe an, transmis din Rusia spre Germania şi apoi redistribuit spre mai multe ţări europene.

Germania a suspendat procesul de aprobare a gazoductului Nord Stream 2 după ce Rusia recunoscut independenţa provinciilor separatiste din estul Ucrainei.

Temerile unui război energetic între Rusia şi Occident sunt tot mai mari, în contextul în care SUA fac presiuni în rândul aliaţilor să interzică importurile de petrol din Rusia ca sancţiune pentru invadarea Ucrainei.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.