DCBusiness Finante România a plătit cele mai mari dobânzi din UE

România a plătit cele mai mari dobânzi din UE

Romania plateste cele mai mari dobanzi
România a plătit cele mai mari dobânzi în 2018 din toată zona UE la âmprumuturile pe termen lung.

Statul român a ajuns să se împrumute cu dobânzi destul de mari, arată o analiză a Eurostat. Conform acestei analize, trendul pe perioada 2014 – 2018 arată un traseu dificil.

România este pe ultimul loc în UE la nivelul dobânzilor, statul român ajungând să plătească anul trecut cele mai mari dobânzi la împrumuturile pe termen lung  cam de patru ori mai mari faţă de media Zonei Euro (EA 19) şi de aproape trei ori şi jumătate nivelul mediu din UE.

În 2014, România era pe locul 3 în ceea ce privește indicatorului de referinţă după Grecia, aflată în criză economică, dar mai bine decât Ungaria, conform cursdeguvernare.ro

Raportul faţă de Zona Euro era de 2,2 la 1 iar comparativ cu media UE raportul era de circa 2 la 1.

De exemplu, indicatorul pentru România în 2018 a fost de 4,6 iar al Croației de 2,1.

Citește și:Impozite 2019, SCHIMBĂRI. Cum să scapi de dobânzi şi penalităţi