DCBusiness Burse-Fonduri Mutuale Piața petrolului la ora adevărului! OPEC a decis. Care va fi reacția burselor

Piața petrolului la ora adevărului! OPEC a decis. Care va fi reacția burselor

Exxon explorează într-o zonă disputată între Guyana și Venezuela
După două zile de discuții, de dezbateri, neînțeleri, consultări și multă agitație, Organizația țărilor exportatoare de petrol, OPEC, a ajuns, în sfârșit la un consens privind cota de reducere a producției de petrol a statelor membre și nemembre, vezi Rusia. Reacția pieței nu a întârziat să apară.

Dacă joi, prețurile aurului negru se prăbușeau pe fondul incapacității OPEC de a găsi o soluție general valabilă, vineri, vestea că lucrurile s-au calmat, că a fost găsită calea de mijloc, cotațiile au explodat, recuperând peste 5% din pierderile înregistrate în ultimul timp.

Astfel, contractele futures cu livrare în februarie pentru țițeiul marca Brent s-au scumpit cu 2,96 dolari (+4,93%), până la 63,02 dolari/baril. Petrolul american WTI a câștigat, la rândul lui, 4,27%, ajungând la 53,69 de dolari/baril . De precizat că, printre suișuri și coborâșuri, valoarea petrolului Brent a crescut cu 6% în ultima săptămână, în cazul WTI, acest progres fiind de 5,4%.

Țările OPEC și non OPEC au conveni să reducă producția de petrol cu 1,2 milioane de barili pe zi față de nivelul din octombrie 2018. Din total, 800.000 de barili pe zi vor reveni țărilor OPEC, restul de 400.000 de barili pe zi urmând să fie asigurați de țările care nu fac parte din cartel. ”În sfârșit, s-au înțeles, deși dimineață nimeni nu credea într-un astfel de final”, au comentat analiștii de la Commerzbank.

Acordul a fost încheiat pe o perioadă de șase luni, cu posibilitatea de revizuire în aprilie anul viitor. OPEC a decis, de asemenea, că Iranul, care intră sub sancțiunile americane, să fie exceptat de la noile norme.

Burse-Fonduri Mutuale Vezi toate articolele