Preţul ţiţeiului Brent din Marea Nordului, referinţa globală, a scăzut luni dimineaţa cu 6%, la 97 dolari per baril, pe fondul speranţelor în încheierea unui acord de pace între SUA şi Iran, transmit EFE şi Reuters.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat sâmbătă seara că detaliile finale ale unui acord de încetare a ostilităţilor cu Teheranul sunt în curs de negociere, iar prim-ministrul pakistanez Shehbaz Sharif, care acţionează ca mediator, a anunţat duminică că Islamabadul se aşteaptă să găzduiască o nouă rundă de discuţii între Iran şi SUA "foarte curând". Trump a susţinut că detaliile finale ale acordului vor fi anunţate în curând.
La 05:00 GMT, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna iulie a scăzut cu 5,83%, la 97,73 dolari. Anterior, cotaţia barilului de petrol "light sweet crude" a scăzut cu 4,73%, ajungând la 92,03 dolari. Ambele cotaţii au atins în timpul şedinţei de tranzacţionare cel mai scăzut nivel începând din 7 mai.
"Cu toate aceste riscuri şi avertismente care rămân în calea încheierii unui acord de pace între SUA şi Iran, există acum o rază de speranţă, care reduce pe termen scurt preţurile petrolului", a apreciat analistul Saul Kavonic, de la MST Marquee.
Dar analiştii avertizează că va fi nevoie de câteva luni până când fluxul de petrol prin Strâmtoarea Ormuz va reveni la normal şi sunt reparate facilităţile afectate de gaze şi ţiţei.
Dolarul s-a depreciat cu 0,2% faţă de yen, la 158,9 yeni, în timp ce euro s-a apreciat 0,3%, la 1,1636 dolari iar lira sterlină s-a apreciat cu 0,3%, la 1,13476.
Bursa japoneză a urcat luni cu 3%, pe fondul reducerii tensiunilor dintre SUA şi Iran. Indicele principal Nikkei-225 a depăşit pentru prima dată pragul de 65.000 puncte, iar Bursa din Taiwan a ajuns de asemenea la un nivel record.
Atât Europa cât şi Japonia sunt importatori majori de petrol, în timp ce SUA sunt un exportator net.