În ultimele zile, piața carburanților din România a fost alimentată cu un nou mesaj, avertismentul asupra unor întârzieri la livrarea motorinei către clienții, invocând contextul internațional actual faptul că vânzările au depășit capacitatea logistică a depozitelor.
"Întrebarea este simplă, vorbim despre o problemă reală a întregii piețe sau despre o situație punctuală, care riscă să creeze impresia unei penurii generale?
Dacă România s-ar confrunta cu un deficit real de motorină, ar fi firesc ca același mesaj să fie transmis de toți marii operatori. Însă nu vedem acest lucru.
Rompetrol, compania statului kazah care a fost blocată o săptămână să primească țiței, nu a emis avertismente similare privind imposibilitatea onorării comenzilor. Dimpotrivă, în ultimele săptămâni compania a comunicat funcționarea normală a rafinăriei și nu a anunțat restricții comerciale generalizate.
Nici în Bulgaria, unde Rompetrol este un jucător important, nu există avertizări publice privind întârzieri la livrările de motorină sau limitarea aprovizionării. Din contră, activitatea comercială continuă normal, inclusiv prin campanii de stimulare a vânzărilor.
OMV Petrom își produce întreaga cantitate de benzină și cca. 35% din motorina vândută în România din producția internă", spune Dumitru Chisăliță, președintele AEI.
Atunci care ”context internațional” influențează întârzieri la livrarea motorinei către clienții en-gros?
Mai mult, Guvernul României a transmis recent că nu estimează apariția unei penurii de carburanți, iar măsurile adoptate urmăresc fluidizarea transporturilor și a distribuției, nu raționalizarea consumului.
”În aceste condiții, apar câteva întrebări la care piața merită răspunsuri:
- Este vorba despre o problemă logistică proprie unui operator sau despre un deficit real de motorină?
- Dacă este doar o dificultate logistică, de ce mesajul este transmis ca un semnal privind întreaga piață?
- De ce ceilalți mari producători și distribuitori nu raportează aceeași situație?
- De ce în statele vecine, alimentate din aceleași fluxuri regionale, nu apar avertismente similare?
- Experiența ultimelor săptămâni arată că simpla apariție a unor informații privind posibile probleme de aprovizionare poate genera reacții emoționale: cumpărări preventive, creșterea comenzilor și, implicit, presiune suplimentară asupra lanțului logistic. În astfel de situații, percepția poate deveni aproape la fel de importantă ca realitatea.
Iar atunci când consumatorii sunt convinși că urmează o penurie sau că prețurile vor continua să crească, piața acceptă mult mai ușor noi scumpiri", mai explică Dumitru Chisăliță.
De aceea este esențial ca autoritățile și companiile să comunice transparent și unitar. Diferența dintre o problemă logistică punctuală și o criză reală de aprovizionare trebuie explicată clar, pentru că altfel orice mesaj poate alimenta speculațiile și poate contribui la justificarea unor prețuri tot mai mari.
Consumatorii au nevoie de certitudini, nu de mesaje contradictorii.
"De aceea autoritățile au obligația să răspundă public imediat la câteva întrebări simple:
- Există sau nu un deficit fizic de combustibil în România?
- Ce nivel au stocurile comerciale și cele de siguranță?
- De ce mesajele diferă atât de mult între principalii operatori?
- De ce nu vedem avertismente similare în alte state din regiune?
- În lipsa unor răspunsuri clare, consumatorii rămân cu impresia că fiecare nou mesaj privind întârzieri, probleme logistice sau cerere excepțională pregătește terenul pentru acceptarea unor prețuri tot mai mari.
Piața are nevoie de transparență, nu de percepții. Pentru că atunci când percepția devine mai puternică decât realitatea, cel care plătește nota de plată este întotdeauna șoferul", mai transmite președintele AEI.