Egiptul a anunţat duminică ieşirea pe Bursa de Valori egipteană (EGX) a trei noi companii publice petroliere, dând astfel startul primei faze a programului guvernamental privind privatizarea sectorului, potrivit informaţiilor furnizate de Consiliul de Miniştri, relatează agenţia EFE.
Guvernul a informat, printr-un comunicat, că ministrul Petrolului şi Resurselor Minerale, Karim Badawi, a confirmat că listarea la Bursă a acestor companii reprezintă "începutul primei faze a programului de privatizare a sectorului", care, la rândul său, face parte din "programul guvernamental de privatizare" stabilit cu cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).
Companiile vizate sunt Egyptian Linear Alkyl Benzene Company (ELAB), cu un capital emis de 210 milioane de dolari, Petroleum Marine Services (PMS), cu 120 milioane dolari, şi Engineering for Petroleum and Chemical Industries (ENPPI), care dispune de cel mai mare capital, respectiv 357 milioane de dolari.
Obiectivul acestui demers este "maximizarea valorificării activelor statului, lărgirea bazei de proprietate şi creşterea contribuţiei sectorului privat la economia egipteană", se menţionează în comunicatul ce redă discursul lui Badawi de duminică, de la sesiunea inaugurală a Bursei.
Ministrul a confirmat că selecţia companiilor ENPPI, PMS şi ELAB s-a realizat după "un studiu minuţios, întrucât acestea sunt modele de succes, cu o remarcabilă traiectorie operaţională şi financiară, şi reflectă eficienţa şi competitivitatea pe care le-a atins sectorul petrolier".
Aceste companii, în plus, beneficiază "de o poziţie financiară solidă şi oferă oportunităţi promiţătoare de creştere, ceea ce le face mai atractive pentru investitori şi pentru a aduce o valoare adăugată sustenabilă", a adăugat oficialul egiptean.
El a detaliat că "listarea iniţială reprezintă un pas strategic care precede oferta privind pachetele de acţiuni ale companiilor ce vor tranzacţionate EGX, după finalizarea procesului de evaluare financiară realizat de un consultant financiar independent şi certificat, pentru a determina valoarea adecvată a fiecărei companii.