Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) anunţă operaţionalizarea Sistemului Naţional Integrat de Asistenţă Socială (SNIAS), proiect finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) / Componenta C7 - Transformare digitală, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale şi implementat de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS). Proiectul reprezintă o soluţie digitală menită să simplifice accesul cetăţenilor la beneficiile de asistenţă socială.
Unul dintre obiectivele SNIAS este simplificarea relaţiei dintre cetăţean şi administraţia publică, prin evitarea solicitării repetate a unor informaţii care există deja în evidenţele instituţiilor publice şi care pot fi verificate şi utilizate, în condiţiile legii, de autorităţile competente.
SNIAS este sistemul informatic care digitalizează şi integrează procesele din domeniul asistenţei sociale, facilitând schimbul de date între instituţiile implicate în acordarea drepturilor şi accesul mai rapid şi mai simplu la informaţii privind beneficiile de asistenţă socială. Prin această platformă digitală (SNIAS), cetăţeanul poate depune solicitarea online, fără a mai fi nevoie să se deplaseze la sediul primăriilor sau agenţiilor teritoriale.
Primul pas pe care trebuie să îl facă o persoană pentru a depune o cerere de acordare a beneficiilor de asistenţă socială este crearea unui cont (identitate digitală) în aplicaţia ROeID.
Cele două sisteme au roluri distincte:
- ROeID confirmă identitatea cetăţeanului în mediul online;
- SNIAS gestionează întreg procesul de acordare a prestaţiilor sociale.
Pe scurt, ROeID răspunde la întrebarea "cine eşti?", iar SNIAS la întrebarea "ce beneficiu de asistenţă socială accesezi?" Astfel, accesul la aceste drepturi poate fi rezumat în trei paşi: cetăţeanul îşi creează un cont în aplicaţia ROeID, se autentifică în SNIAS şi poate accesa beneficiile de asistenţă socială disponibile online.
Pe site-ul ANPIS, https://www.mmanpis.ro sunt disponibile informaţii utile pentru crearea contului personal în aplicaţia ROeID. De asemenea, accesând secţiunea "Beneficii de asistenţă socială - SNIAS" din pagina principală, cetăţenii pot utiliza atât platforma SNIAS, cât şi aplicaţia ROeID.