DCBusiness Energie Laurențiu Neculaescu (AFM): Programul de instalare a panourilor solare, în linie dreaptă

Laurențiu Neculaescu (AFM): Programul de instalare a panourilor solare, în linie dreaptă

Panouri solare / Foto: Unsplash
Laurențiu Neculaescu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, a venit cu vești bune despre programul panourillor fotovoltaice, program finanțat de fond.

După ce instanța din Bihor a blocat mersul programului anul trecut, Administrația Fondului pentru Mediu a reușit să deblocheze această situație, deschizând calea pentru implementarea programului în 2024.

Potrivit declarațiilor președintelui AFM, perioada de înscriere a persoanelor fizice către instalatori pentru programul din 2023 s-a încheiat pe 24 aprilie. Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat cu 24 de ore înainte de expirare pe toți cei care nu și-au selectat instalatorii să se grăbească. Acum, instalatorii au început deja să monteze panouri solare, iar primele cereri de decont au fost deja înregistrate, a explcat Neculaescu.

În ceea ce privește programul pentru anul curent, se așteaptă o nouă sesiune de înscriere, având un buget record de două miliarde de lei. Aceasta reprezintă cel mai mare buget pus vreodată la dispoziție de Administrația Fondului pentru Mediu, a precizat Laurențiu Neculaescu.

Despre stadiul programului din 2023, șeful AFM a menționat că cele 90.000 de familii beneficiare au reușit să selecteze instalatorii și să demareze procesul de instalare a panourilor solare. Primii instalatori au și solicitat deconturile pentru rambursarea banilor, iar un număr impresionant de 20.000 de panouri au fost montate luna trecută, continuând acum cu procesul de decontare.

În privința privește procesul de obținere a certificatului de prosumatori, un aspect crucial al programului, se indică că există termene clare în lege pe care furnizorii de energie trebuie să le respecte. În cazul întârzierilor sau neconformităților, cetățenii sunt îndemnați să se adreseze ANRE-ului pentru remedierea situației.

Administrația Fondului pentru Mediu subliniază că nu au fost sesizate întârzieri semnificative în procesul de obținere a certificatelor de prosumatori, dar încurajează orice persoană care întâmpină dificultăți să raporteze situația pentru a fi soluționată în conformitate cu legea.

Laurențiu Neculaescu a menționat că: ”Obligatoriu trebuie să vină cu certificatul de prosumatori, deci probabil acolo mai au o mică întârziere până obțin certificatul”, a declarat șeful AFM.

Întrebat de Bogdan Chirieac cine eliberează certificatul de prosumator, Laurențiu Neculaescu a spus că cel care emite acest act este distribuitorul de energie din zona respectivă și a mai precizat că: ”Dacă distribuitorul de energie nu vrea să acorde acest certificat acest lucru nu este legal. Este obligat de lege! Există o lege, este obligatoriu și care niște termene clare, respectiv, cât timp trebuie să analizeze dosarul, în cât timp trebuie să notifice persoana că este prosumatori, declarat prosumatori și așa mai departe”. Șeful AFM a atras atenția că orice persoană care observă întârzieri în acest proces de obținere a certificatului de prosumatori, trebuie să se adreseze ANRE-ului”.

Mai multe detalii puteți afla următind emisiune de mai jos:


Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.