DCBusiness › Energie › Kituri fotovoltaice de balcon şi panouri pe acoperiș - Demersul aşteptat de cei care locuiesc la bloc şi vor să devină prosumatori

Kituri fotovoltaice de balcon şi panouri pe acoperiș - Demersul aşteptat de cei care locuiesc la bloc şi vor să devină prosumatori

Instalare panouri solare. magnific.com
Prosumatorii propun două inițiative legislative prin care locatarii de la bloc ar putea produce, stoca și valorifica energia solară, fie prin panouri instalate pe acoperiș, fie prin kituri fotovoltaice de balcon.

"Soarele nu trebuie să fie o sursă de energie numai pentru cei care locuiesc la casă. Trebuie să fie şi pentru cei care locuiesc la bloc", transmite Dan Pîrşan, preşedintele APCE - Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie din România.

"Cred că soarele trebuie să fie o sursa de energie - autoconsum si stocare pentru TOȚI, indiferent unde locuim. Am participat, în calitate de invitat, la întâlnirea anuală a asociațiilor de proprietari din România, unde am prezentat două inițiative legislative importante, pregătite de APCE – Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie, care urmează să ajungă în Parlament:

  • PROSUMATORUL DE CONDOMINIU – posibilitatea ca locatarii unui bloc să beneficieze efectiv si sa monetizeze energia produsă de eventuala instalare a unui sistem fotovoltaic instalat pe acoperișul clădirii.
  • KITUL FOTOVOLTAIC DE BALCON – posibilitatea ca fiecare proprietar de apartament să-și producă propria energie electrică, direct de la soare, inclusiv cu opțiunea de a o stoca într-o baterie pentru a o folosi când are nevoie", transmite preşedintele APCE.

Obiectivul APCE

"Obiectivul nostru? Facturi la energie mai mici, cu economii care, în anumite condiții, pot ajunge până la 60%. Nu este o reducere garantată, ci o posibilitate care depinde de poziția balconului, insolarizarea sistemului fotovoltaic autoconsum și de bateria instalata. Vorbim despre inițiative care pot schimba viața de zi cu zi a milioane de români care locuiesc la bloc", explică Dan Pîrşan.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.