DCBusiness Actualitate Înşelătorie folosind imaginea ministrului Finanţelor, Alexandru Nazare

Înşelătorie folosind imaginea ministrului Finanţelor, Alexandru Nazare

Alexandru Nazare
Identitatea ministrului Finanţelor, Alexandru Nazare, folosită fraudulos de către infractorii cibernetici.

Tentative de impersonare în care este folosită în mod fraudulos identitatea ministrului Finanţelor, Alexandru Nazare, pentru a contacta cetăţeni şi reprezentanţi ai unor organizaţii prin intermediul aplicaţiilor de mesagerie, au fost semnalate în ultima perioadă în mediul online, avertizează Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC).

"Au fost semnalate tentative de impersonare în care este folosită în mod fraudulos identitatea Ministrului Finanţelor, Alexandru Nazare, pentru a contacta cetăţeni şi reprezentanţi ai unor organizaţii prin intermediul aplicaţiilor de mesagerie. În mesajele distribuite, expeditorii invocă relaţii profesionale sau personale şi solicită sprijin pentru diverse "proceduri", "demersuri" sau situaţii care ar necesita discreţie şi intervenţie rapidă", precizează instituţia, pe pagina oficială de Facebook.

Experţii în securitate cibernetică subliniază că o tentativă de fraudă poate fi recunoscută în funcţie de mai multe elemente: expeditorul pretinde că este o persoană publică sau un oficial guvernamental; mesajul invocă o relaţie de colegialitate, încredere sau cunoştinţe comune; sunt solicitate ajutor, discreţie sau răspunsuri într-un interval scurt de timp; ulterior pot fi solicitate date personale, informaţii financiare sau alte informaţii sensibile.

În acest context, pentru evitarea unor probleme se recomandă: verificarea identităţii expeditorului prin canale oficiale, precauţie în cazul mesajelor neaşteptate care solicită sprijin sau informaţii confidenţiale, neaccesarea de linkuri şi netransmiterea de documente sau informaţii sensibile unor persoane a căror identitate nu poate fi confirmată şi, nu în ultimul rând, raportarea mesajelor suspecte către DNSC, la numărul unic 1911 sau online pe pnrisc.dnsc.ro. 

Actualitate Vezi toate articolele