DCBusiness Actualitate Stiri Expiră dovezile înlocuitoare ale permiselor, după încetarea stării de alertă. Ce şoferi sunt vizaţi

Expiră dovezile înlocuitoare ale permiselor, după încetarea stării de alertă. Ce şoferi sunt vizaţi

DGPMB
Direcția Generală de Poliție a Municipiului București vine cu o precizare importantă pentru şoferi.

"Dovezile înlocuitoare ale permiselor de conducere, eliberate cu drept de circulație emise în temeiul art. 111 alin. (1) lit. b), alin. (4) sau (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare sunt valabile pentru o perioadă de *10 zile* de la încetarea stării de alertă, respectiv până la data de 18.03.2022 inclusiv.

Pentru aceeaşi perioadă se menţine şi valabilitatea prelungirii dreptului de circulaţie, dispusă de procuror sau de instanţa de judecată potrivit art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru a conduce autovehicule pe drumurile publice începând cu data de 19.03.2022, persoanele care se află în situațiile expuse anterior trebuie să solicite procurorului care efectuează urmărirea penală sau exercită supravegherea cercetării penale ori, în faza de judecată, instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei prelungirea dreptului de circulație", informează Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.